Brâncuşi – aproape de Dumnezeu, departe de masoni?

179

Motto: “Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important.” (C. Brâncuşi)
Ideea aflării adevărului privind apartenenţa sau nu a geniului Constantin Brâncuşi la francmasonerie n-a fost elucidată încă şi nici nu bănuiesc dacă va fi clarificată vreodată.

Pe mine, unul, recunosc, mă preocupă. Îmi este foarte greu să pricep evoluţia unui om, fie el şi hobiţan, deci consătean cu sculptorul, cum e cazul Venerabilului Lojii masonice săteşti, prima în lume de acest fel, Tănasie Lolescu. Omul ce se laudă, fără a putea proba autenticitatea spuselor sale, că a tras cu tractorul sovietic Kirov de Coloana fără sfârşit spre a o duce la fier vechi, ca un oportunist, aşa cum îi cereau mai marii vremii prin anul 1953. Mă rog, poate vrea să se laude cu ceva şi să intre astfel de fapte în istorie. Că, împreună cu alţii, a înălţat o Troiţă, cu însemne masonice, în cimitirul din Hobiţa, comuna Peştişani, acolo unde sunt mormintele părinţilor lui Brâncuşi, rămâne de înţeles. Faptele bune ori mai puţin bune, unele trase de păr, nu se opresc aici. Insinuarea că sculptorul ar fi fost membru al francmasoneriei tinde să prolifereze. Acelaşi om, Tănasie Lolescu, ajuns la senectute, ar putea să pună punct şi să fie mai selectiv. Aş, ţi-ai găsit. Nea Tănasie vrea nici mai mult, nici mai puţin decât să ofere un teren Marii Loji Naţionale a României, conduse de Marele Maestru Viorel Dănacu, spre a se ridica un Templu masonic. Şi nu unul oarecare, ci ditamai Templul cu spaţii de cazare, utilităţi, săli de conferinţe, săli de divertisment. Desigur, face omul ce vrea cu terenul lui. Şi, în fond, se va construi ceva pe terenul unde, cândva, existau nişte căsuţe gen camping, spaţii în care erau găzduiţi sculptorii invitaţi, în fiecare vară, la Taberele anuale de sculptură, ce au ridicat câteva opere adevărate înainte de 1990, în zăvoiul Bistriţei. La doar doi paşi de Casa Memorială “Constantin Brâncuşi”, unde se doreşte ridicarea Templului masonic.

Iată de ce, facem o incursiune şi un demers nu cu intenţia de a opri construcţia ajunsă doar la faza de proiect. Adică de idee. Tragem un semnal de alarmă doar, nicidecum nu vrem să punem o frână. Nici nu ne-ar sta în putinţă. În fond, la lipsa de iniţiative şi activităţi ale autorităţilor comunei Peştişani pentru păstrarea memoriei geniului Brâncuşi măcar masoneria a făcut şi va face ceva la Hobiţa.
Încă de la înfiinţarea Marii Loji Naţionale din România, sub conducerea Primului Mare Maestru Constantin Moroiu, acum exact 130 de ani, organizaţia a stârnit multă neîncredere. Doar şi numai exprimarea cuvântului masonerie trezeşte şi acum sentimente de admiraţie ori, dimpotrivă, o ură teribilă, aşa cum susţine istoricul şi publicistul Florian Bichir. Un om cu aleasă cultură şi teolog la începuturi. Pe seama masoneriei s-au spus vrute şi nevrute.
În DEX, francmasoneria este definită drept “Asociaţie secretă răspândită în diverse ţări, ai cărei membri, organizaţi în loji, sunt adepţii principiului fraternităţii şi se recunosc între ei prin semne şi embleme” şi drept un “Curent religios şi filozofic care se caracterizează prin ritualuri mistice şi prin îmbinarea lor cu principii etico-morale şi politice.” Masoneria a „beneficiat”, vorba vine, în timp, atât de sprijinul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de afurisenia acesteia de către aceeaşi Biserică. În genere, la începuturi cel puţin, masoneria a fost cultivată de călugări şi de ierarhi ai bisericii cu aplecare spre cultură. Se cunoaşte din istoria masoneriei că Miron Cristea, Primul Patriarh al României, devenit şi prim ministru la un moment dat, a fost membru al „Ocultei” sau Frăţiei.
Locuitor al Terrei prin sculpturile sale, creator al unor spaţii nemuritoare de puritate, Constantin Brâncuşi pare râvnit de masonii care l-a vrea asimilat ca un simbol perpetuu pentru viitorime. Deşi, El îşi avertiza contemporanii asupra efemerităţii fiinţei în raport cu eternitatea.
Afirmaţii clare asupra apartenenţei lui Constantin Brâncuşi la mişcarea masonică nu există. Ici, acolo doar nişte aluzii, nedovedite nici acestea, cum că în drumul său spre Paris, în 1904, ar fi fost ajutat de Ocultă. Nu vom comite greşeala lui Zenovie Cârlugea, din altfel excelentul eseu “Brâncuşi – reverberaţii liturgice”, din cartea “după Brâncuşi” – 13 întâlniri provocate de Vasile Vasiescu, Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi – 2009, de a da crezare spuselor lui Peter Neagoe. Unde se afirmă că “Tânărul, conducându-se în viaţă după sănătoasele precepte ale unui cod etic specific moşnenilor hobiţeni(…) va sculpta el însuşi crucifixe, după cum spune Peter Neagoe în romanul său Sfântul din Montparnasse(…)”. Eseistul laborios care este Z.C. ar fi trebuit, credem, să se ferească a lua de bune poveştile lui Peter Neagoe dintr-un roman de ficţiune insuficient elaborat şi necorectat de autorul care s-a prăpădit repede, nevăzându-şi publicată creaţia romanescă şi care a apărut postum. În plus, la bătrâneţe, Peter Neagoe avea memoria mai slabă, uitase multe şi iertase. Inclusiv faptul că soţia sa, Ana, fusese, în tinereţe, amica lui Constantin Brâncuşi. “Sfântul din Montparnasse” s-a dorit un roman comercial, bizareriile relaţiei Brâncuşi-Modigliani, prezente în roman, sunt inventate numai spre a da bine la publicul cititor american amator de cazuri gay, prin anul 1965, când a apărut romanul nerevăzut de autor cu necesara acribie. De care pictoriţa Ana Neagoe, pe atunci văduvă a răposatului prozator nu poate fi acuzată.
Brâncuşiologul Ion Mocioi admite că masonii ori francmasonii şi l-ar dori revendicat pe C. Brâncuşi. Nicăieri nu există în scriptele diverselor loji vreo referire precisă, ori vreo nominalizare a sculptorului. Profesorul universitar dr. Ion Mocioi pretinde chiar că a cerut, prin mai multe adrese scrise, precizări la organizaţiile masonice din Paris. Niciuna dintre solicitări nu a primit un rezultat pozitiv, ceea ce ne determină să credem cu Brâncuşi nici nu a fost în relaţii de simpatie ori de apartenenţă la francmasonerie.
Dimpotrivă, scrierile unor V. G. Paleolog (Tinereţea lui Brâncuşi, Ed. Tineretului, 1967), Barbu Brezianu, Ion Pogorilovschi ori Nina Stănculescu (Brâncuşi. Frumos şi har, Ed. Fundaţiei “Constantin Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 1997) abundă în referiri şi relatări ale vieţii lui Constantin Brâncuşi, apropiată e biserică. Să fii peste 40 de ani nu doar simplu enoriaş ori mirean oarecare, ci ba cântăreţ în strană, ba paracliser ca la Biserica Ortodoxă din Paris nu-i de ici, de acolo.
În “Brâncuşi, cioplitorul în duh”, Ediţia a II-a, Editura “Academica Brâncuşi”, 2008, Ştefan Stăiculescu alege printre aforismele scriitorului-sculptor şi pe următoarele: “Eu mă aflu, acum, foarte aproape de bunul Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să îl pipăi. Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu.”; “Dumnezeu este pretutindeni; şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când eşti umil, şi când te dăruieşti. Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică…”; “Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important.” Comentarea acestor trei esenţiale gânduri ale lui Brâncuşi este de prisos.
Reluând firul consideraţiilor despre apartenenţa sau neapartenenţa lui Brâncuşi la asociaţiile secrete vom afirma că adversarii acestora nu-s puţini. Ba chiar adversarii masoneriei amintesc Temeiul nr. 785/1937, al Sfântului Sinod, din 11 martie 1937, prin care francmasoneria era condamnată. Cu acea ocazie, hotărârea Sfântului Sinod zicea că: “Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti”.
Decizia aceasta a Sfântului Sinod, datând din 1937, s-a dovedit a fi ciudată şi caducă, în acelaşi timp. De atunci şi până astăzi nu a existat vreun caz în care vreunui mason să i se refuze sau interzică slujba de înmormântare! Şi în zilele noastre, în România, părerile sunt împărţite în privinţa masoneriei. Unii cred că organizaţia lucrează pentru binele omenirii, iar alţii o hulesc.
Una peste alta, această Frăţie există şi are între membri ei numeroşi oameni de cultură ori politici. Dacă a fost sau nu a fost Constantin Brâncuşi în francmasonerie încă nu putem da un răspuns. Problema rămâne deschisă, chiar dacă am încercat cât de cât să aducem argumente în favoarea ne-apartenenţei marelui sculptor la vreo organizaţie secretă.
Ion Predoşanu
P.S. Când îmi încheiasem textul, primesc un e-mail din partea amicului Gheorghe Andrei Neagu, prozator, poet şi Redactor şef al revistei OGLINDA LITERARĂ, ce apare la Focşani. N-am schimbat argumentele pro sau contra din eseul iniţial, deşi mi se spune limpede, de către o persoană serioasă şi deci credibilă următoarele: “Maestre, Brâncuşi figurează la loc de cinste în registrul masonic din Franţa. Spre surprinderea multora şi Enescu şi Ionesco şi mulţi alţii sunt în evidenţa masoneriei franceze. Cel puţin asta am văzut cu ochii mei. Neagu.” (I.P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here