Pe 5 octombrie 1951, Academia Română a oferit o mostră de servilism şi oportunism faţă de puterea comunistă a Republicii Populare Române. Aflat la Paris încă din anul 1904, sculptorul Constantin Brâncuşi îşi păstrase numai cetăţenia română, la care ţinea foarte mult. El intenţiona să lase moştenire statului român toate operele sale şi Atelierul în care crea.
Mai marii RPR au cerut unei comisii formate din academicieni să analizeze oferta de adevărat patriot a marelui Brâncuşi. Comisia Academiei RPR era formată din criticul de artă acad. George Oprescu, acad. Mihail Sadoveanu(vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale), academicienii şi profesorii universitari de la filologie George Călinescu şi Alexandru Graur. Cei patru oportunişti au semnat un referat care-i acoperă de ruşine, apreciindu-l pe Constantin Brâncuşi drept un sculptor retrograd şi fără vreo legătură cu clasa muncitoare. Documentul este cunoscut, fiind făcut public în presă abia după 1990. Cu toate acestea, oficial, Academia Română nu a luat nicio poziţie până mai ieri-alaltăieri. Este meritul poetului şi publicistului Laurian Stănchescu, având obârşii din Dragoteştii Gorjului, de a se fi adresat preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc. Aşa că, fără exagerare, putem aprecia ziua de 5 octombrie 2011, drept o zi istorică, în care Academia Română l-a „reabilitat” şi repus în drepturi, după cum susţine Laurian Stănchescu. Iniţiatorul unui proiect de anvergură, având ca finalitate aducerea în ţară, la Hobiţa, pentru reînhumare a rămăşiţelor pământeşti ale lui Brâncuşi. Poate că este niţel exagerată afirmaţia poetului Laurian Stănchescu, dar oricum este pentru prima dată când Academia Română emite un document prin care, cât de cât, vorbeşte în altfel de termeni despre fostul „sculptor retrograd”. Aşa cum îl eticheta comisia de tristă amintire, din care, spre ruşinea lor, au făcut parte şi doi corifei ai literaturii române: Mihail Sadoveanu (gorjean din Băile Săcelu, după tată!, băi ce au aparţinut ca moştenire şi proprietate fratelui tatălui său – Ştefan-Buby Sadoveanu) şi neegalatul critic, istoric literar şi romancier apreciat George Călinescu. Reproducem alăturat adresa nr. 3619, din 5 octombrie 2011, prin care Academia Română se declară întrutotul partizană a proiectului „Brâncuşi, acasă” şi îi comunică poetului Laurian Stănchescu următoarele: „(…) iniţiativa repatrierii rămăşiţelor pământeşti ale marelui sculptor român Constantin Brâncuşi şi reînhumarea lor la Hobiţa, locul său de naştere. Academia română este de acord cu acest demers pe care îl sprijină fără rezerve. Sperăm să fie găsite soluţiile juridice şi financiare pentru realizarea proiectului”. Semnează, Acad. Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române. Apreciind realist noua poziţie a Academiei Române, o salutăm ca atare. Sigur, mai e mult până departe. Totuşi, avem impresia că pentru memoria lui Constantin Brâncuşi ar trebui făcute mai multe aici, în România, adică la el acasă. Cine ştie, poate n-ar strica şi o redare postumă a cetăţeniei române, la care patriotul Constantin Brâncuşi a ţinut foarte mult şi pe care o merită. Numai boala şi apropierea sfârşitului zilelor sale pământeşti l-au obligat ca, pe patul de moarte, să ceară primirea cetăţeniei franceze. Pentru care din 1904 şi până-n anul 1957, când şi-a dat duhul, nu făcuse nici un pas.
Ion Predoşanu
