Este înghesuială mare de-a dreapta politicii româneşti, unde liderii cu pricina se chinuie a pune de un partid „unic”, motivând că ar fi mai ceva o Dreaptă unită decât o simplă alianţă. Numai că într-o Românie traumatizată deja de regimul Băsescu, fie că se împleticesc în propriile picioare, ori că orgoliile de ciolănari sunt atât de mari încât le lasă dracului de doctrine şi atunci continuă să se muşte reciproc, precum hienele în momentele de împerechere, în speranţa că la final cel mai pervers şi sfătos demagog va pune mâna pe ciolanul cel mare. Surprinde tot mai mult şi existenţa pe ciudata lor baricadă a unor aşa-zişi intelectuali care, intraţi în jocul colorat cu alb, galben şi portocaliu, au intrat mai degrabă în panică, mai ales după eşecul politic catastrofal al patronului de la Cotroceni după cei 10 ani de preşedinţie dezastruoasă pentru ţară. În plus, compromiterea cvasitotală a acestuia a fost „desăvârşită” de scandalurile fratelui Mircea şi a acoliţilor din preajmă cu clanul Bercea Mondial. Prin urmare, acum T. Băsescu caută cu disperare colacul salvării lui politice, şi nu numai aruncând tot felul de mizerii de o parte şi de alta a eşicherului politic, ba chiar ignoră pluralismul prevăzut de Constituţia României sugerând calea dualismului, mai exact, că ar fi de dorit un singur partid de dreapta şi un altul de stânga.
Însă din păcate, pentru al-de Băsescu, Antonescu, Iohannis, Blaga, Udrea, Mihai Răzvan-Ungureanu, Cristian Diaconescu, Predoiu, etc mintea le este tot mai penurică în logică-, refuzând să mai gândească raţional, la fel şi intelectualii de genul Baconschi, Papahagi, C. Preda, dar şi colpoltorii lor de minciuni şi propagandă mizerabilă pe la oficinele TV. Mai întâi că toţi folosesc cel mai suburban limbaj cu putinţă, precum ţaţele la uluci, acuzând şi jignind continuu cealaltă parte a baricadei politice. Pe de altă parte, realitatea le deconspiră relaţiile şi interesele oculte pentru ciolan, împingându-i la gesturi egoiste şi evident necontrolate ce dovedesc a nu avea nimic democratic şi cinstit şi nici în mentalul lor uman. Mai mult decât atât, unii dintre ei ar trebui să răspundă în faţa justiţiei fiind suspectaţi de acte de corupţie şi de trădare naşională. Altfel cum se explică, între altele, cedarea averii de circa un miliard de dolari a Fundaţiei Gojdu, prin încheierea unui tratat bilateral suspect cu Ungaria. S-a întâmplat la fel şi cu tezaurul României aflat în custodia Rusiei în sensul că demersurile pentru readucerea acestuia în ţară au fost blocate tot printr-o înţelegere ruşinoasă parafată pe filiera T. Băsescu-M. R. Ungureanu. Sau de ce nu, va trebui să justifice şi „intelectualul” Baconschi, în calitatea sa de fost diplomat la Paris, cum de a reuşit marea performanţă de a derula cu o viteză nemaintâlnită în istoria scrutinerlor electorale exprimarea zecilor de mii de voturi în favoarea tătucului Traian la alegerile prezidenţiale din 2009? În fine, a pus capacul pe oala fierbinte Elena Udrea-suspectată de atâtea nereguli, în special pe timpul mandatului de ministru al dezvoltării şi turismului.
Sunt numai câteva aspecte ce scot la iveală isprăvile unor aşa-zişi lideri ai dreptei politice din România, iar situaţia pare a se complica şi mai mult, inclusiv prin ceea ce se doreşte a propaga în extensie băsismul ca stare de spirit prin astfel de formule, chiar agresive şi de şantaj, dar chipurile mai credibile, în speranţa că încă îi mai pot prosti pe români. Or, după câte abuzuri şi nelegiuiri au făcut, sau plănuiesc a le face odată cu o revenirea la butoanele puterii, strategic ei încă nu se încolonează în spatele prim-făcătorului de rele, fiindu-le suficientă propria faimă negativă. Pe de altă parte, duelându-se în doctrine- liberală, conservatoare, creştin-populară, fiecare mizează (PNL, PDL, PMP etc) pe firimiturile străine, trădând, vânzând ori cumpărând pe la Înalta Poartă PPE- considerată a fi un fel de călăuză ce le poate dirija şi mai mult calea spre raiul oportunismului şi parvenitismului fără măsură. Poate că şi după dezastrul de la europarlamentare miza jocului politic între partidele zise de dreapta pare a fi mai apăsată decât voinţa de alianţe sau fuziune, deoarece fiecare se vrea mai cu moţ pretinzând de „jure” candidatul său pentru apropiatele alegeri prezidenţiale. Or, de aici, încaieră-i drace pe Iohannis, Crin, Predoiu, M. Macovei, MRU, în vreme ce T. Băsescu are grijă să spună în gura mare că nu este posibilă o fuziune PNL-PDL. Mai mult, aşa cum îi este obiceiul, îi ia la şuturi pe fiecare, lăsând de înţeles că totul se vinde la tarabă, adică de ochii lumii îl scoate în faţă pe Cristian Diaconescu, în realitate o susţine şi o pregăteşte pentru prezidenţiale, fie şi până-n pânzele albe, pe Elena Udrea. Adică, în concepţia tiranului, doar blonda din Pleşcoi poate coagula Dreapta românească văzând-o aleasa naţiei, precum o sirenă ieşită cu bulbuci din spuma mării.
Numai că se ştie bine şi de ce face aceste lucruri, întrucât personajul T. Băsescu, prin tupeul şi ticăloşia fără margini, caută să-şi menţină nu doar prezenţa sa în politică după încheierea mandatului, ci şi să-şi acopere matrapazlâcurile şi nelegiuirile, deşi cel mai potrivit loc al său, după încheierea dezastruoasei domnii cotroceniste, ar trebui să fie în cu totul altă parte. Şi totuşi, până la urmă, singurele elemente şi de altfel cele mai importante nu ţin de partide şi lideri, ci mai degrabă de lipsa de credibilitate a politicianului român în faţa oamenilor, dar şi de jocul imprevizibil de fiţe şi corupţie politică ce pot deturna şi bruma de credibilitate pe care o mai au partidele pentru apropiatele alegeri. În rest, Dumnezeu cu mila, în condiţiile în care în România libertatea de exprimare şi voinţa „boborului” se vând la oferte, ori precum ne ordonă cu „zâmbetul” larg deschis stăpânii noştri de la Bruxelles, Washinghton sau din altă parte.
Vasile Irod
