Brăilă: “I l-am recomandat pe Belgher lui Cozma”

369

brailaVicepreşedintele UNPR Gorj, Dumitru Brăilă, prezent în prezidiu la noul partid lansat vineri de Miron Cozma la Târgu-Jiu, a avut grijă să îi recomande “Luceafărului Huilei” un gorjean care ar putea să îi conducă fostului miner organizaţia PSDM, din judeţul nostru.

Brăilă susţine astfel că i l-a recomandat pe Leonida Belgher, lui Cozma, pentru organizaţia de la Gorj, asta în timp ce Belgher, izgonit de la Partidul Poporului, a luat loc pe primul rând la lansarea oficială a noii formaţiuni politice, la doar un scaun de Marinela Niţu, consoarta lui Cozma.

Leonida Belgher, fostul liberal din Alimpeşti, care a trecut însă şi pe la Partidul Poporului, încearcă acum să îşi facă loc la partidul lui Miron Cozma. Pentru asta s-a îmbrăcat frumos şi s-a înarmat cu un zâmbet larg, făcându-şi apariţia bine dispus la evenimentul de vineri de la Hotel Brâncuşi. A declarat ziariştilor că vrea o discuţie cu Miron Cozma, deşi între timp Dumitru Brăilă a avut grijă să îi pună, în faţa preşedintelui PSDM, o vorbă bună gorjeanului din Alimpeşti. O declară de altfel, fără DSCN3376menajamente, Dumitru Brăilă. “I l-am recomandat pe Belgher lui Cozma. El este băiat bun şi poate să facă o organizaţie la Târgu-Jiu”, a declarat Brăilă care a explicat şi de ce a luat loc la prezidiu alături de conducerea noului partid. “Nu sunt membru al PSDM, am acceptat să stau în prezidiu la cererea lui Miron Cozma, suntem prieteni iar un prieten nu poate fi refuzat. Dacă nu eram la UNPR mă înscriam în PSDM, şi asta numai din amiciţia şi din simpatia pe care i-o port lui Cozma”, a declarat Brăilă. Uneperistul Brăilă susţine că deocamdată Cozma nu are o organizaţie formată la Târgu-Jiu ori vreun sediu de partid. Omul de afaceri şi-a deschis de altfel larg uşile, atât ale casei sale cât şi a hotelului, în faţa lui Miron Cozma şi a Marinelei Niţu. Cei doi au mai rămas şi sâmbătă la Târgu-Jiu, urmând să se reîntoarcă al Timişoara.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here