Între ,, așa da’’şi ,,așa nu’’ şi ca atâția oameni care doar își răspund la întrebări şi sunt într-o căutare de sine, autorul Braia Constantin voia să păstreze frământările sale concretizate în distihuri pe care le socotesc cugetări laconice adânci şi totul secret şi să nu publice. N-a fost lăsat de prietenii din jurul său, astfel că a conştientizat că pentru dumnealui este vital să se exprime, să pună în cuvinte ce simte și ce gândeşte pentru că scrie cu orice pe orice când încearcă să se elibereze de forfota ideilor, iar editorul din multe, multe, alege puţine, ceea ce este un continuu motiv de dispută între prieteni.
Despre virginitate aţi mai auzit? Când eram la fată nouă/Auzeam rouă cum plouă’’. Puteţi spune mai profund o definiţie a castităţii?
Căutarea de sine este posibilă numai prin refuzul oricărei dependențe. Autorul Constantin Braia, frământat de grijile societăţii, se exteriorizează prin scris.
Există un prieten care i-a spus: inteligenţa și înțelepciunea native nu servesc la nimic cât timp vă ascundeţi și țineti închisă adevărata dumneavoastră personalitate. Puneţi la dispoziția tuturor ceea ce faceţi cu plăcere ca pe un hobby. Aveţi această pasiune, scrieţi. Atunci de ce să se scrie la căpătâiul dumneavoastră: ,,Aici zace-un porumbel/A căzut pacea pe el’’?
Faceţi continuu analiza societăţii, dar spuneţi-o, domne’ tuturor! Pentru Melania, nepoţica dumneavoastră!Ea trebuie să cunoască ,,le ventre du Gorj’’şi nu numai.
Şi a spus-o autorul Constantin Braia: Fudulia unui prost/În politică-i un rost.
În satul ăsta fără câini/ Latră o sută de stăpâni.
Bătaia e ruptă din rai/ Doar când o dai.
Când armele trag/Legile rag.
Parvenitu’ cu mulţi bani/ ţine-o traistă de ţigani.
M-au băgat în lanţuri grele/ Politrucii cu zăbrele.
Comediile de astfel de personaje apar, sunt vizibile (altfel cine i-ar lua în seamă?) și circulă într-un mediu deprimant. Acesta e Gorjul nostru şi nu numai, încă o dată țin să spun nu numai, aviz amatorilor de generalizat tristeţea (nu cântaţi, nu vă întâlniţi, nu vă cununaţi, avortaţi ceea ce uterul vostru a primit drept prunc). Aici e ,,Acasă la Brâncuși”. Eram consilier local când a luat fiinţa ADIA ,,Acasă la Brâncuşi’’. Se zice că un duşman trebuie lăsat să facă o greșeală atunci când îl vezi că o face şi i-am lăsat pe cei care acesta au vrut să fie numele asociaţiei intracomunitare culturale, la care este parte şi oraşul meu, nu un loc bun, înțeleg eu, ci locul de unde a trebuit să plece Titanul în lumea mare sau unde a văzut cu ochii, desculț…ca la noi la nimeni sau, cum zice autorul Braia Constantin, ,,oamenii cu vaca la prefectură’’.
Deşi ,,singur pe pământ, bătut de vânt”, poetul este un om neangajat politic şi cu atitudine, nu un ,,frumos cu mintea pe dos”.
Nu evadează fantastic din lume precum maestrul Ion Popescu-Brădiceni, şi recunoaşte că oricine devine amant, ibovnic, al unui sistem, odată sistemul picat este pierdut pentru veşnicie, sistemul nefiind generatorul niciunui reper moral care să-l ţină în amintire.
Discutând cu omul Braia Constantin mi-au trecut prin faţa ochilor, într-o aglomerare de nou şi vechi, mulţi oameni nemulţumiţi şi năuci, valori (Maria Apostol, Viorel Gârbaciu) şi nonvalori, tot spaţiul balcanic trăitor în Gorjul nostru de azi, de ieri şi de aievea.
În societatea comunistă în care a trăit Constantin Braia, refuzând însă să devină o rotiţă a unui sistem dezolant, nimeni nu spunea nimic nimănui în față. De aceea s-a temut să nu se izbească pe față, de ceea ce spunea William Domhoff în ,,Cercurile înalte’’: opiniile care ies din tipare, odată detectate, sunt contracarate dur de un baraj de materiale scrise și declarații publice. De aceea a ţinut secret şi …nesesizabil acest talent al său.
A apreciat însă întotdeauna pe cei care foloseau aceste arme ale inteligenţei nu ,,pe la spate”, ci în articolele din ziar, la televizor.
Există sau nu mai există mutualitățile ce domolesc excesul de zel, mai sunt paznici de rigoare puşi să vegheze să nu evadăm din ,,raiul comunist’’ sau societatea a dat chiar în indiferenţă şi dezinteres, dar nu s-a descoperit cum poţi să iei omului ce are mai de preț, adică puterea minții și creativitatea. Avem din mințile luminate dezvoltarea umanității, prin creativitatea de a trece de la uneltele din silex la fier și de la mecanizare la…cibernetizare, societate telematică. Avem curent electric şi …o cale-atât de lungă că mii de ani i-au trebuit… Desigur că avem de la deştepţi lumină, dar avem şi de la vrednici pâine, iar dacă ştiinţa şi poezia ajung sau nu la toţi oamenii, pâinea o mănâncă toţi, iar autorul Braia Constantin îi încondeiază şi pe aceştia, toţi fiind în mâna creatorului, adică, pentru personajele conturate de Constantin Braia, chiar în mâna dânsului, ca un Dumnezeu al unei lumi, dar cu aceleaşi calităţi: iubitor, nepărtinitor, generos, un Emil Gârleanu al unei lumi cu cuvântătoare.
Problemele societăţii comuniste erau unele, cele de azi sunt altele.
Cert este că atunci când autorul Braia Constantin îşi va împlini visul, acela de a scrie proză, vom putea să înţelegem cum te poate face o vacă om mare, aceasta cu condiţia să fie vaca ,,tovarăşei’’ învăţătoare, cum e să îţi întreci profesorii chiar în clasă, în faţa colegilor, cum să îţi faci rost de un bilet la teatru făcând pregătire cu fetele unei doamne de la teatru sau cum poţi pune partidul în dificultate punând într-o chiuvetă pe secretarul de partid, cum poţi da o lecţie celor ce mergeau la cursuri în străinătate, cursuri despre instalaţii scumpe, pentru a le da în exploatare apoi altora şi fără manualele de utilizare pentru buchiseală.
Între bine și rău ne salvează iubirea: Pe femeie-o faci ca nouă/ De o uzi cu stropi de rouă. Prâslea iese victorios și din toate încercările și acesta este artistul. Braia Constantin a reușit prin faptul că a permis laturii creative să se exprime.
Scrisul și preocuparea de a înțelege cele petrecute, chiar dacă ce scriem sunt șocuri pentru societatea noastră obișnuită cu răul, ca spre exemplu: ,,Cel mai mare repetent/A ajuns în Parlament’’… spuneam că gândirea e cea care pe creatorul Braia Constantin, l-a făcut să treacă peste rău, să nu aibă ezitări şi să vadă continuu realitatea pe care ceilalţi nu o mai văd.
Cine ar spune: Au tăiat pădurile/ Lăcrimează murele’’? Societatea are căile ei luminoase: iubirea, grija, prietenia. Sunt căile pe care merge cu curaj Braia Constantin, chemându-ne să ne alăturăm lui cu ale sale ,,Distihuri naive”.
Articol apărut în revista ,,Aria Consens’’, nr 7/2020
Victoria Stolojanu – Munteanu
