Braconieri prinşi în flagrant! Arma, muniţia şi telefoanele, confiscate

14468

Un bărbat din Târgu Jiu, în vârstă de 40 de ani, a fost prins în flagrant delict, la Curtişoara, vânând vulpi şi şacali.

Evenimentul a avut loc vineri, într-o acţiune a poliţiştilor de la Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care au desfășurat o acțiune pentru  prevenirea și combaterea faptelor de braconaj, pe fondul cinegetic de pe raza localității Curtișoara, gestionat de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Gorj.

IPJ Gorj transmite că bărbatul este membru vânător și persoană autorizată pentru a deține, purta și folosi arme letale. De asemenea, el avea asupra sa arma de vânătoare personală, cu 11 cartușe de vânătore calibru 12. Acesta mai era însoțit de alte două persoane, neautorizate pentru port și folosire de arme de foc, respectiv un tânăr de 25 și altul de 26 de ani, ambii din municipiul Târgu Jiu, care participau la vânătoare.

În calitate de organizator, bărbatul de 40 de ani a prezentat autorizația de vânătoare colectivă în grup restrâns, emisă de AJVPS Gorj pentru recoltarea speciei de vânat șacal și vulpe, care nu era completată corespunzător, practicând vânătoarea fără îndeplinirea condițiilor înscrise în autorizație.

Arma de vânătoare, muniția, precum și telefoanele mobile au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.