Boxer din Târgu-Jiu, judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat

609

Toți cei trei tineri din Târgu-Jiu și Hunedoara, acuzați de trafic de droguri de risc, printre care se află și boxerul Iulian Alexandru Ghișe, au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Gorj. Surse din rândul anchetatorilor susțin că inculpații au recunoscut faptele. Cu toate acestea, instanța la care a ajuns dosarul, Tribunalul Gorj, a dispus menținerea măsurii de arestare preventivă și în timpul procesului. Cauza vizează infracțiunea de constituire a unui grup infracţional organizat. ”Constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive cu privire la inculpaţii Ghişe Iulian-Alexandru, Cornea Gheorghe Mihai, şi Anghel Andrei Daniel. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpaţi”, au stabilit magistrații. Târgujianul Iulian Alexandru Ghișe este acuzat de procurori că ar fi condus un grup infracțional care comanda droguri din Marea Britanie și le vindea în România, după prezentarea mărfii pe internet. Acesta a ajuns după gratii, în urma unor percheziții efectuate, în februarie, în Târgu-Jiu, Mehedinți și Hunedoara. În locuințele suspecților au fost găsite 400 de grame de droguri, două arme deţinute fără drept şi mai multe dispozitive de mărunţit şi cântărit.
Loredana FîciU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.