Bombă! FIFA cere depunctarea Pandurilor

863

FIFA a solicitat Federaţiei Române de Fotbal să penalizeze Pandurii Târgu Jiu cu 9 puncte din cauza datoriilor către doi foşti jucători Gordan Bunoza și Nikola Vasiljevic. Fotbaliştii au depus memorii împotriva clubului gorjean, iar potrivit primelor informaţii sumele restante se ridică la aproximativ 80.000 de euro. Bunoza avea de primit aproximativ 48.000 euro, iar Vasiljevic aproximativ 32.000 euro. Pandurii au termen până pe 30 să facă dovada plății. ,,Vorbim de doi jucători, Bunoza şi Vasiljevic, în urma cumulării unor datorii către aceşti jucători, FIFA ne-a solicitat depunctarea clubului Pandurii cu 9 puncte. Decizia Comitetului Executiv a fost să punem în aplicare această decizie începând cu 30 mai, astfel încât clubul Pandurii primeşte termen de graţie din partea Comitetului Executiv ca, până pe 30 mai, să poată să ne aducă informaţii noi dacă s-au plătit aceste datorii către jucători sau nu. Iar dacă situaţia rămâne aceeaşi ca până astăzi, atunci bineînţeles că Pandurii va fi depunctată”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu.Pentru Pandurii depunctarea ar fi un adevărat dezastru şi ar echivala, cel mai probabil, cu retrogradarea în Liga 3. Rămâne de văzut dacă reprezentanţii echipei vor putea ataca hotărârea pentru că este greu de crezut că vor face rost de bani într-un timp atât de scurt.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.