Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită pe Defileul Jiului

461

O bombă de aruncător, provenind din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperită săptămâna trecută pe Defileul Jiului. Echipa pirotehnică a Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu a intervenit pentru ridicarea şi depozitarea proiectilului.

Bomba a fost descoperită de echipa de muncitori ce desfăşoară lucrări de reabilitare a DN 66. Oamenii au anunţat Poliţia, la rândul lor, oamenii legii cerând apoi ajutorul pompierilor. „Echipa pirotehnică a Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu a intervenit joi, 10 iulie 2014, ca urmare a solicitării primite de la Poliţia oraşului Bumbeşti Jiu, pentru asanarea teritoriului de muniţii rămase neexplodate, în Zona Meri, Defileul Jiului. S-a intervenit pentru cercetarea, identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unei bombe de aruncător, calibrul 82 mm, cu focos, provenit din cel De-al Doilea Război Mondial. Acesta a fost descoperit de echipa de muncitori ce desfăşoară lucrări de reabilitare a DN 66. Având focos, exista riscul unei eventuale explozii”, a anunţat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

A doua intervenţie într-o lună
Este cea de-a treia intervenţie a echipei pirotehnice în anul 2014 şi a doua la un interval de o săptămână. În data de 2 iulie, pompierii au mai intervenit şi în satul Copăcioasa din comuna Scoarţa, pentru cercetarea, identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unui corp de bombă aruncător, calibrul 82 mm, fără focos, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, aflat în stare avansată de degradare. Acesta a fost descoperit pe unul din drumurile comunale, fiind scos la suprafaţă ca urmare a ploilor din ultima perioadă ce au spălat partea carosabilă. În acest caz, neavând focos, nu exista pericolul unei eventuale explozii. Pentru a evita evenimentele nedorite, cetăţenii sunt sfătuiţi ca atunci când descoperă muniţii neexplodate să nu le atingă, lovească sau mişte, să nu le introducă în foc şi să nu le ducă la fier vechi. Cetăţenii mai sunt sfătuiţi să nu demonteze focoasele sau alte elemente componente, să discute cu copiii toate aceste reguli preventive şi să le explice acestora pericolul la care s-ar putea expune dacă nu le respectă. „Anunţaţi imediat organul de poliţie cel mai apropiat sau sunaţi la numărul unic pentru urgenţe 112”, le recomandă pompierii cetăţenilor.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here