Bolovani la intrarea în Secția nr. 9 Târgu-Jiu!

827

Electorii din Târgu-Jiu vor fi întâmpinați cu bolovani la poartă de intrare în unitatea de învățământ care găzduiește, duminică, secția de votare nr. 9 din Târgu-Jiu. Din ,,grija” autorităților locale, locația este un monument de nepăsare, în zonă efectuându-se lucrări de canalizare chiar pe partea cu Secția de votare, în timp ce mizeria este la ea acasă în curtea pe care o vor traversa târgujienii chemați la vot.
Secția de vot nr. 9 din Târgu-Jiu este situată în zona Drăgoieni, pe Calea București. Lângă secție se află o fostă grădiniță, abandonată de autorități, aici fiind greu de intrat din cauza vegetației crescute haotic peste unitatea lăsată cu ușile închise.
Viorel Salvador Caragea, candidat PER la Primăria Târgu-Jiu, a taxat extrem de dur felul în care se prezintă locația în care a fost amenajată Secția de votare nr 9 a municipiului, dar și unitatea de învățământ din vecinătate.
Viorel Caragea spune că această secție este o adevărată carte de vizită pentru electorii care vor vota, duminică, acolo, oamenii împiedicându-se de la poartă de bolovani, iar în curte de mizeria aruncată la voia întâmplării. Fostul șef al IPJ Gorj, în prezent, candidat la primărie, susține că mai toate școlile din cartierele limitrofe ale municipiului arată aproape în același fel ca și grădinița abandonată din zonă, fapt care va oferi un vot de blam celor care se fac vinovați de proasta administrare a rețelei școlare.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here