Bolnavii ocolesc Infecţioasele din cauza condiţiilor din saloane

334

spital1 facuta de mineSecţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu funcţionează la capacitate nu tocmai maximă şi asta deoarece bolnavii care ar avea nevoie de serviciile medicale de aici le refuză la vederea condiţiilor

din această secţie. Chiar dacă personalul încă mai crede în promisiunea unei modernizări, investiţiile promise se lasă aşteptate. Până atunci însă toaletele sunt groaznice şi neîncălzite, apa caldă fiind un lux de neatins pentru pacienţii internaţi.

Bolnavii cu afecţiuni infecţioase nu mai umplu până la refuz, ca pe vremuri, nici holurile secţiei de Boli Infecţioase din Târgu-Jiu şi nici saloanele. Asta şi din cauza personalului medical care acordă rapid primul ajutor, dar şi datorită condiţiilor improprii din saloane. Vasilica Ionescu este şefa secţiei din anul 1999, şi, conform spuselor acesteia, în urmă cu câţiva ani secţia avea 100 de paturi, însă, pe parcurs numărul s-a micşorat, la fel ca şi bolnavii care au trecut pragul acestora. „Am avut multe cazuri şi a fost o surpriză pentru noi că mai mulţi oameni au refuzat internarea când au văzut starea din saloane. De altfel, sunt secţii, cum ar fi Medicala, cu care ne intersectăm. Astfel, dacă bolnavii ajung la Serviciul de Urgenţă, aceştia îi trimit le Medicală, chiar dacă ar avea afecţiuni ce ţin de secţia noastră. Tot Medicala ne ia pacienţii care nu vor să ajungă la Infecţioase crezând că starea lor se va îmbunătăţi şi fără a trece pe aici”, a declarat şefa de la Infecţioase.
Modernizarea e aşteptată de ani buni
Principala deficienţă cu care personalul sanitar şi pacienţii de aici se confruntă ar fi lipsa unei modernizări, a unor saloane de care să nu le fie ruşine şi a unui grup sanitar dotat corespunzător. „Avem trei boilere pe gaze care nu funcţionează. Există şi unul electric, dar de acesta se foloseşte personalul de la bucătărie.
Din păcate, chiar dacă în saloane este căldură, pacienţii nu au condiţii pentru a face un duş sau cel puţin pentru a-şi menţine igiena. Nu există apă caldă, iar în baie nu e nicio sursă de încălzire”, a mai spus Ionescu. Aici trebuiau să se înceapă lucrările de modernizare încă din ultimele luni ale anului 2008, însă acestea au fost amânate din cauza crizei financiare. Şi tot criza este cea care face ca personalul secţiei să micşoreze consumul la gaze şi energie electrică.
Doctoriţa a menţionat faptul că secţia în care ea îşi desfăşoară activitatea are căldură datorită sobelor de teracotă, iar pe holurile spitalului ar fi un ger cumplit dacă nu ar pune în funcţiune câteva sobe vechi.
45 de internaţi
În prezent, în saloanele secţiei de Infecţioase sunt internaţi 45 de pacienţi, dintre care cinci copii cu vârste cuprinse între 5-15 ani. „Avem 10 bolnavi cu hepatite, 10 cu enterocolite, 15 cu pneumonii şi restul cu stări febrile.
De altfel, secţia are 55 de locuri, precum şi alte cinci pentru bolnavii de SIDA”, a adăugat medicul Ionescu. Personalul de aici este format din cinci medici, 12 asistente şi cinci membri auxiliari.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here