Bojincă are prioritate! Angajaţii de la Util Bonus nu au primit niciun ban din salariu pe anul acesta

594

SC Util Bonus Peştişişani, firma Consiliului Local, aflată în procedură de faliment, are opt salariaţi în preaviz, dar care anul acesta, deşi ne aflăm în martie, nu au primit niciun leu din salariile aferente celor trei luni. Angajaţii îl acuză pentru lipsa banilor pe administratorul societăţii, Cosmin Bojincă, aceştia susţinând că respectivul, dacă ar fi fost ajutat financiar de Consiliul Local Peştişani tot nu le-ar fi dat lefurile. Toţi muncitorii au salariul minim pe economie, deşi au vechime, calificări şi probleme sociale acasă.

Cosmin Bojincă, vinovat de dezastrul societăţii, a trimis angajaţii Util Bonus prin comună să cerşească bani de salarii. Mai exact, muncitorii aflaţi în preaviz au fost mandataţi de Bojincă să le ceară beneficiarilor de utilităţi din comună să-şi plătească restanţele la Util Bonus, pentru ca banii să ajungă şi la salariile angajaţilor. Personalul s-a milogit de cetăţeni pentru banii respectivi, deşi susţin că sumele astfel colectate vor completa în primă fază salariul administratorului, care are 2.300 de lei pe lună. Angajaţii sunt revoltaţi de comportamentul lui Bojincă şi vor să-l reclame la Consiliul Local.

util bonus“Ne-a ameninţat acest Bojincă că dacă nu semnăm preavizele, în lipsa banilor măcar pe ianuarie, o să aibă grijă el ca noi să nu mai avem niciodată serviciu pe raza Peştişaniului. Ne-am rugat de casiera societăţii să ne dea banii măcar pe ianuarie, dar femeia ne-a spus că îi este frică să facă asta, deoarece Bojincă a mai agresat-o în urmă cu ceva timp şi se teme să nu repete asta”, a spus unul dintre salariaţi. Muncitorii tot speră să obţină măcar un salariu, dar Bojincă le-a spus tuturor că banii aflaţi în casierie, 2200 de lei, vor ajunge prima dată în buzunarul său, apoi vor fi plătiţi şi restul angajaţilor. Oamenii sunt disperaţi şi i-au în calcul, inclusiv, să-l reclame la poliţie, iar dacă vor ajunge acolo, angajaţii susţin că vor avea multe de spus.
Anamaria Stoica

9 COMENTARII

  1. Ce legătură are Silviu Tivig cu Excelența Sa Bojincă în acest articol ? Aici se pune problema priorității în vederea salarizării și mi se pare corect ca Inteligența Sa Bojincă să fie primul care primește salariul avînd în vedere faptul că acesta n-a fost indexat niciodată. E o rușine ca viceprimarul să primească o remunerație mai mare decît Intelectualitatea Sa Bojincă șI e o nesimțire ca muncitorii să aibă astfel de pretenții !

  2. Eu bag de seama ca la noi in comuna lumea nu stie decat sa comenteze. Mai puneti mana si pe munca domnule Silviu Tivig alias PRAJA nu numai le tastele calculatorului. Nu inteleg de ce de prietenu tau Florica care e consilier si a facut atatea rele nu zici nimic ci numai de Bojinca si Fuiorea, sau de tine ca si u ai trecut pe la UTIL si ai lasat in urma numai prosti.

  3. Firma este in faliment fiindca vicele Ilie a dat lucrarile de drumuri si podete la firme particulare pe spaga si nu firmei Primariei .Nu Directorul Cosma Bojinca este de vina pentru faliment ci chiar vicele care este protejat de Seful Politiei Judetene pentru dosarul transformatorului Coloniei Gureni pe care la dat pe spaga lui Succes iar acum Primaria a platit doua miliarde sa puna alt transformator . altii sant arestati daca fura o gaina dar vicele Fuiorea Ilie pentru doua miliarde este liber

  4. Vă rog să vă informați înainte de a scrie! Vă sugerez să studiați rapoartele audit de la înfințarea firmei ! Vă invit să intervievați muncitorii ! Nu uitați că și viceprimarul a administrat această firmă așa că interesul său este de a distorsiona adevărul și de a vă dezorienta ! Aici nu e vorba doar de neprofesionalism aici e vorba de prejudicii, deturnare de fonduri, abuz în serviciu, falsuri în acte…Spor la treabă !

  5. Dobitocul asta are mutra de betivan cred ca a baut banii Primariei .Dar totusi cat de betivan ar fi nu poti sa bei 3 miliarde . Cred ca joaca si la pacanele .

  6. Bojinca e un nume cu rezonanta in satul Francesti, foarte multe personalitati purtand acest nume . Pacat ca o scursura a societatii pateaza aceasta genealogie .

  7. Are prioritate Bojinca , aveti dreptate , are prioritate la furatul motorinei , benzinei si banilor firmei Primariei fiinddca a furat tot ce se mai putea fura . Doar sufletele angajatilor nu a reusit sa le fura asa ca ia bagat in faliment .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here