Bojincă ales rector al UCB, Căruntu contestă rezultatul

329

Bojinca 1Decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Moise Bojincă, este noul rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu. Moise Bojincă a obţinut 86 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Constantin Căruntu, a fost votat de 70 de persoane. Trei voturi au fost anulate. Căruntu nu este mulţumit de rezultat şi anunţă că va contesta alegerile.

Scrutinul organizat de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu în data de 19 martie 2012 a strâns la urne 159 de votanţi din 167 de cadre didactice şi studenţi cu drept de vot. Astfel, scrutinul a fost declarat valid. Din totalul persoanelor prezente la urne, 86 au votat pentru Moise Bojincă şi 70 pentru Constantin Căruntu. Trei voturi au fost anulate. „Numărul persoanelor cu drept de vot, înscrise pe liste a fost 167. Numărul persoanelor care au exercitat votul fiind 159. Procentul prezenţei la vot fiind de 95,2%. Numărul buletinelor de vot valabile a fost 156, trei buletine fiind nule. Numărul voturilor pentru candidatul Moise Bojincă a fost 86, procentul obţinut fiind 55,12%. Numărul voturilor pentru candidatul Constantin Căruntu a fost 70, acumulând un procent de 44,78%”, a precizat purtătorul de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. La scurt timp după anunţarea rezultatului oficial al scrutinului, candidatul Constantin Căruntu a anunţat că va contesta rezultatul alegerilor. ,,Sunt nemulţumit de felul în care s-au derulat lucrurile înainte de alegeri. De felul cum s-a făcut campania. Voi verifica şi cum a fost scrutinul. Vă spun cert că voi contesta rezultatul alegerilor”, a declarat ieri Căruntu.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here