Bogoi, nemulţumit după eşecul din Cupă: ,,Aş fi vrut mai multă agresivitate”

377

Pandurii Târgu-Jiu a fost eliminată din Cupa României după ce a suferit o înfrângere pe terenul formaţiei Flacăra Horezu (2-0). Fostul atacant al Timişoarei, Gueye Mansour, a punctat în minutul 7, iar Ionuţ Simeanu a închis tabela cu câteva secvenţe înainte de fluierul final (`90). Antrenorul Adrian Bogoi a trimis în teren o formulă experimentală, şi a declarat că se aştepta la o atitudine mai bună de la elevii săi. În ciuda eşecului, tehnicianul susţine totuşi că echipa are potenţial să-şi depăşească neajunsurile.
,,Am vrut să dau minute mai multor jucători care nu au prins în acest început de campionat o perioadă mai lungă în care să joace şi să-i bag în circuit Am întâlnit o echipă bună de Divizia C. Nu pot să spun că sunt mulţumit de joc, dar acesta este nivelul nostru deocamdată. Rezultatul reflectă realitatea din teren, deşi al doilea gol l-am luat în minutul 90. Aş fi vrut să avem un plus de agresivitate, mai ales că majoritatea jucătorilor nu prea au evoluat în acest început de campionat, dar, probabil, o să rezolvăm aceste probleme cu timpul. Avem foarte mulţi jucători tineri şi juniori”, a declarat Bogoi.
De partea cealaltă, antrenorul gazdelor, Adi Popa, le-a mulţumit fanilor prezenţi la arenă şi a spus că victoria este una meritată. ,,Am întâlnit o echipă cu jucători de calitate, însă noi am stat bine în teren, am muncit foarte mult și am obținut o victorie frumoasă. Le mulțumim suporterilor care au venit în număr mare la stadion să ne susțină. Ne bucurăm că i-am făcut fericiți. Victoria din meciul cu Pandurii le-o dedicăm. În continuare vom trata cu seriozitate orice meci, chiar dacă este vorba despre Cupa României”, a afirmat tehnicianul.

Flacăra Horezu – Pandurii Târgu Jiu: 2-0 (1-0)
Flacăra Horezu: R. Popa – Nwabueze, Dinu,Munteanu, Covalschi, Precup, Olteanu, A.Popa, Sebi Preda, Georgescu, Mansour. Au mai jucat: Nistor, Simeanu și Cătălin Nițu.
Pandurii Târgu-Jiu: Opriţa – Cotolan, Oiţă, Vişan, Vasilescu –Lică, Erhard (Lu Yuefeng), Dinu (Şendroiu), Unguru – Rasoveanu, Cristea (Filip).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here