Bogdan Niculescu, un OM de poveste….

18456

Un simplu ”Mulțumesc” este suficient.
Acestea au fost ultimele cuvinte din discuția mea cu domnul doctor.
Bogdan Niculescu, ”doctorul-minune” l-aș putea intitula, un OM dedicat profesiei, jurământului făcut, un OM simplu, optimist, empatic și atent la detalii.
Într-o dimineață l-am așteptat, în fața spitalului, să discutăm despre operația tatălui meu, o operație complexă de altfel, și care îmi dădea motive serioase de îngrijorare și atunci am constatat diferența dintre el și alte figuri locale cu notorietate despre care nu aș avea ce povesti. Avea un rucsac în spate iar la fiecare pas era întâmpinat de oameni simpli, pacienți, aparținători sau chiar de viitori pacienți cu probleme, răspundea punctual fiecăruia fără să pară enervat sau iritat de abordare. Sunt sigură că sub masca de protecție pe care o purta se regăsea un zâmbet subtil, dar ochii,ochii nu trădează niciodată, ofereau speranță interlocutorilor. Aceeași empatie și deschidere am primit-o și eu iar la finalul discuției am știut că operația o să fie fără doar și poate o reușită.
Recunosc că înainte de a lua decizia acestei operații în Târgu-Jiu, la domnul doctor, am discutat cu zeci de persoane, se pare că sunt destul de mulți care i-au trecut pragul și nu am auzit decât cuvinte de laudă, iar rezultatele au fost cele așteptate.
Ce mă determină să scriu câteva cuvinte, prea puține, despre acest OM este faptul că am rămas impresionată pentru că în ziua în care s-a operat tatăl meu a mai operat alți 10 pacienți în spitalul de stat, având ca rezultat 11 pacienți mulțumiți și pe lângă ei familiile lor.
Tatăl meu se recuperează încă, recuperarea decurge foarte bine.
Știu, există și oameni care spun sau vor spune răutăți, lucruri negative, dar, în opinia mea sunt așa din cauza invidiei și a lipsei dorinței de a face ceva pentru orașul nostru. Și ca să motivez, aș adăuga că am ajuns de câteva ori și la ușa cabinetului privat, unde oferă consultații și, așteptând acolo, am văzut nu o dată, ci de mai multe ori, pacienți care la ieșirea din cabinet întrebau asistenta prețul consultației iar aceasta le răspundea cald…”NU VĂ COSTĂ NIMIC”… Poftim? Unde se mai întâmplă așa ceva, unde mai găsești așa ceva? Bine ar fi să mai existe asemenea doctori în orașul nostru, probabil există și nu i-am descoperit eu. Tot la cabinet am văzut pacienți veniți din alte orașe, din Oltenia, ceea ce inseamnă că avem un ”DOCTOR VALOROS” care trebuie apreciat de comunitate și susținut de autoritățile locale.
Nu mă pot gândi decât că suntem privilegiați că în orașul nostru există un asemenea doctor, că nu este necesar să facem eforturi financiare să mergem la alte clinici sau spitale din țară, să ne scutim să parcurgem calea cea grea, să nu îi oferim niciun motiv să plece din orașul nostru.
Un simplu ”MULȚUMESC”unui OM de poveste și de povestit…..
Monica Văduva

6 COMENTARII

  1. Precum Dnu Doctor Niculescu,pe care îl știu de foarte mulți ani,întâmplarea a făcu la vremea aceea ca eu să-l,,operez,,pe acest OM ,bine de o finețe și o educație debordantă. Am știut că peste ani ,va fi un binefăcător de oameni și o mare valoare pentru județul Gorj,deci mai vreau sa pun în valoare și pe Dr Bogdan ,stomatolog de meserie,un OM cu mâini de aur.Domnilor ma bucur și mă mândresc că a-ți ales sa rămâneți aici.Va doresc tot binele și multă sănătate. FRIZERUL.

  2. Omul acesta a operat-o pe bunica mea acum cativa ani…O operatie destul de complicata datorita varstei inaintate a bunicii (85 de ani)…Bunica are acum aproape 91 de ani si este inca in viata si datorita acestui OM…Consider ca este mai potrivit sa-i spun OM si nu doctor…Doctori sunt multi, oameni prea putini…M-a impresionat de la inceput, comunica foarte bine cu noi, nu accepta „atentii” precum majoritatea doctorilor din Romania…Este de datoria noastra sa apreciem si sa pretuim astfel de oameni pentru ca sunt extrem de putini…Domnul Niculescu face cinste meseriei de doctor si merita tot respectul nostru…Eu unu o sa-mi amintesc cu drag acel zambet cald al unui doctor de meserie OM…

  3. Bine spus,un om de poveste!Am trecut acum 2 săptămâni prin 2 operații,la dumnealui..2 intervenți, același picior, o singură ședință…,aceeași poveste,aceeași căldură,aceeași bunătate..privire caldă spre pacienții cu transmitere pozitivă, încărcată de har și bunătate!Dumnezeu să-i dea carieră lungă și sănătate cât cuprinde!

  4. SUNT TOTAL DE ACORD CU TINE< ESTE UN MEDIC CARE RESPECTA JURAMANTUL LUI HIPOCRATE.
    II DORESC DIN TOATA INIMA SA AIBA MULTA SARE, PUTERE DE MUNA, SUCCES IN ACTIVITATEA PE CARE O DESFASOARA IN A SALVA VIETI OMENESTI< CINSTE DUMNEAVOASTRA DOMNULE DOCTOR,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here