E bine ca în fiecare an, să ne aducem aminte că la 29 august pomenim Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, cel care prin viaţa, dar şi prin moartea sa de martir este considerat Înaintemergătorul Domnului, pentru că rămâne în viaţa creştinilor, nu numai un profet, ci şi un mare stăpânitor al vieţii spirituale.
Predica şi martiriul lui Ioan Botezătorul!
Prin comportamentul său irepro-şabil, cel ce propovăduia pocăinţa mulţimilor care veneau la el atrase de viaţa sa îngerească, astăzi ne invită şi pe noi să luptăm până la moarte împotriva păcatului, pentru respectul dreptăţii şi al Legii Lui Dumnezeu. Ioan şi-a început predica în pustia Iordanului, unde îi boteza pe oameni cu apă, în semn de curăţire de păcate, şi în acest fel îi pregătea pentru întâlnirea cu Hristos Mesia, Cel ce avea să cureţe păcatele lumii cu Duhul Sfânt. Pentru că poporul se întreba, dacă nu era el Măntuitorul aşteptat de atâtea generaţii, Ioan le spunea: “Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decăt mine, El vă va boteza cu foc şi cu Duh Sfânt”. Curăţenia şi dragostea sa pentru feciorie erau într-atât de mari, încăt era considerat vrednic, nu doar de a-L vedea pe Măntuitorul, al cărui Înaintemergător fusese pus, ci chiar să-L boteze în Iordan şi să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi. Aducându-i mustrări aspre lui Irod Antipa, om lipsit de ruşine şi dezmăţat, care, contrar legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său, la aniversarea zilei de naştere a regelui, tânăra Salomeea, la îndemnul Irodiadei, a cerut să-i fie adus pe o tipsie capul sfântului.
Un strigăt împotriva păcatelor!
Moartea sa este ca un strigăt peste veacuri împotriva păcatelor pe care le face omul stăpânit de patimi, când cei nevinovaţi trebuie să plătească în faţa celor posedaţi de diavol. Martiriul Sfântului însea-mnă unul dintre praznicele care se serbează prin post, ca o zi de înfrânare, pentru că moartea lui a fost rezultatul desfrânării Irodiadei şi a regelui Irod, rezultatul beţiei, al ospăţului nesăbuit şi al nedreptăţii în judecată, când s-a tăiat capul unui om nevinovat, doar pentru a împlini o făgăduinţă deşartă! Această rânduială tainică a morţii martirice a Sf. Ioan Botezătorul este o lucrare pe care o săvârşeşte sufletul său, atunci când, după moarte, coboară la iad, ca să propovăduiască venirea Lui Hristos Domnul, ca să mântuiască, nu numai pe cei contemporani cu El sau pe cei care vor urma după El în istorie, ci şi pe cei care, înainte de venirea în trup a Fiului Domnului, au avut dorinţa de mântuire!
Despre tânărul bogat care venise la Hristos
În Duminica a 12-a după Rusalii, pericopa Evanghelică ne vorbeşte despre tânărul bogat care venise cu gând curat la Hristos, pentru a afla cum poate dobândi viaţa veşnică în Împărăţia Cerurilor, dar a plecat întristat la casa lui, după ce Hristos l-a îndemnat să-şi vândă averile şi să-I urmeze. De aceea, ne spune Mântuitorul, foarte greu vor intra bogaţii în Împărăţia Cerurilor, mai ales dacă bogăţia lor înseamnă sărăcia altora. Doamne, dar, câţi oameni mai sunt ca tânărul bogat din Evanghelie şi câţi tineri îşi mai cinstesc părinţii, nu fură, nu urăsc pe nimeni şi nu cad în desfrânări, ca făcând toate acestea, să simtă că tot le mai lipseşte ceva? Atâţia sunt, cei ce aleargă după bogăţii şi chiar sunt înconjuraţi de ele, au case, maşini, haine, bijuterii şi caută doar să se distreze, caută plăceri şi faimă. Dar, omule, când ai de toate şi nu-ţi lipseşte nimic, oare, n-o să-ţi mai pui problema că poţi muri, nici n-o să te întrebi, unde vei ajunge după moarte?
“Darul” bogăţiei şi al mântuirii!
“Darurile” pe care le agonisim sunt “datorii” pe care trebuie să le plătim la rândul nostru, căci le-am primit de la Dumnezeu, ca să le dăruim semenilor aflaţi în lipsuri. Ce minunat ne spune Sfântul Apostol Pavel: ”Ce ai tu, şi să nu fi primit de la Dumnezeu”? Dacă ai dobândit bogăţiile acestea, bunule samaritean, înseamnă că le-ai primit cu un scop! Atunci când nu au generozitatea şi aplecarea de a dărui celor care se zbat în lipsuri, bogaţii vor intra cu greu în Împărăţia Lui Dumnezeu, pentru că nu şi-au mărit dragostea lor, ci, egoismul nemăsurat. În cazul nostru, când Mântuitorul i-a cerut ca să împartă averile celor săraci, tânărul pare că a pierdut pofta de mântuire, a plecat capul şi s-a dus întristat. Privindu-l cu multă mâhnire, Iisus a zis: “Cât de greu vor intra cei bogaţi în Împărăţia Lui Dumnezeu”! Tânărul s-a mâhnit pentru că avea multe bogăţii şi i se părea o jertfă prea mare ceea ce i se cerea, aşa că, vedeţi, oameni buni, dragi tineri, ce piedică mare înseamnă pentru un creştin, bogăţiile nemăsurate şi plăcerile lumii acesteia?
Prof. Vasile GOGONEA
