Boc-ul şi minciunile

334

foto predo 2Nu mai ştiu cine-mi spunea că unitatea de măsură a minciunii este Boc-ul. Dar asta-i cam demult poveste, încât Boc-ul are o droaie de multipli. Ceva de genul o tonă de minciuni. În fiecare an.

Nu mai departe e ziua de ieri, când cică ar fi intrat încă vreo 9 milioane de euro, de la FMI, în conturile BNR. Este vorba de o nouă tranşă din împrumutul acela de 20 de miliarde de euro, care-ar fi trebuit să scoată ţara din criză. Cel puţin aşa ne anunţase, prin luna mai anul trecut, parcă, Zeus. Acela care le ştie pe toate. Despre frumuşica sumă de acum, minciunica Boc-ului zice că scopul ei ar fi consolidarea rezervei valutare şi asigurarea stabilităţii leului. Numai că, aşa cum afirmă, din când în când, fie Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, fie consilierul său Adrian Vasilescu, oameni pe care nu-i suspectăm că ar minţi, rezerva valutară a României ar fi cu mult peste 30 de miliarde de euro. Şi-i credem. Iar stabilitatea leului, de cam doi ani încoace, este cum este. Leul nu se prăbuşeşte, dar scade, tot de vreo doi ani, de când cu Boc-ul pe post de figurant ca prim ministru al Guvernului Băse-Boc. Şi leul scade încet dar sigur. Cu efecte evident negative asupra comerţului exterior şi al preţului de vânzare din rafturi. Deficitul balanţei de plăţi, adică diferenţa dintre importuri şi exporturi, a crescut la imensa cifră de 9 miliarde de euro.

Pe la sfârşitul anului trecut, Pinochio-Boc ne-a păcălit zdravăn, susţinut de şeful său din Dealul Cotrocenilor, şi a impus în Parlamentul României adoptarea-asumarea (în fapt, asomarea!) în avalanşă prin proceduri total nedemocratice şi deci abuzive – fie prin furtişag, ca la Camera Deputaţilor, cum este cazul furăcioasei Roberta Anastase, nepedepsita preşedintă a Camerei Deputaţilor! – a o sumedenie de legi importante. Legea pensiilor, Legea salarizării pe 2011 şi salarizării unitare, Legea Bugetului pe 2011 şi chiar Legea Educaţiei – pohta ce-a pohtit UDMR! – ar fi trebuit dezbătute şi nu asumate. Dacă pentru primele s-a invocat presiunea FMI spre a primi recenta tranşă din împrumut, ei bine, Legea Educaţiei nu avea nicio legătură cu FMI. Ci doar cu rămânerea la Guvernare a Boc-ului, susţinut ca la troc de UDMR.

Sărăcia din gândirea Boc-ului explică şi de ce măsurile Guvernului Băse-Boc, pe care se preface că-l conduce Conu Emil, sunt anunţate şi trâmbiţate numai de către acela care se crede Zeus! Inclusiv împrumuturile de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană ce au îndatorat şi urmează să mai îndatoreze ţara pentru următorii 70-80 de ani tot Zeus le-a anunţat şi parafat. Cu minciuni de felul ne va fi greu acum, ca să ne fie mâine bine nu mai pot fi adormiţi nici copiii! Un lucru este sigur: 2012 va fi mai rău decât 2011. Aşa cum ni se tot promite, nu există altă speranţă.

În realitate, diferenţa dintre vorbele şi faptele Guvernului Băse-Boc e imensă! Guvernanţii aveau bani, dar nu pentru pensii şi salarii, ci pentru firmele agreate de portocalii. Iar la binele anunţat de Pinochio, mai putem anunţa că după minieri, urmează a fi disponibilizaţi alţi 7.300 de feroviari. Cu toate că liderii de sindicat din CFR susţin sus şi tare că ar exista soluţii mai bune, dar nesusţinute de politicul portocaliu. S-ar intenţiona falimentarea CFR Marfă, CFR Călători pentru a fi vândute pe nimic!

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here