BNR lansează astăzi o nouă monedă

373

Banca Naţională a României lansează luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian. Moneda va avea o valoare nominală de 10 lei, forma rotundă, cant zimţat, un diametru de 37 milimetri şi o greutate de 31,103 grame. Aversul monedei redă o compoziţie care prezintă imaginile a două lucrări ale pictorului Ştefan Luchian: în prim-plan, pe şevalet, „Anemone”, iar în plan secund „Fântâna de la Brebu”; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2018”. Reversul monedei prezintă autoportretul lui Ştefan Luchian, inscripţia „STEFAN LUCHIAN” şi anii între care a trăit pictorul, „1868 – 1916”.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 375,00 lei. Monedele din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here