Bloc pentru medici și profesori. Când va fi gata!

1441

Agenția Națională a Locuințelor finanțează construcția unui bloc de locuințe de serviciu în orașul Novaci. Investiția se ridică la peste 3,5 milioane de lei, autoritățile locale semnând deja contractul de proiectare și execuție lucrări. Constructorul este o firmă din București.

Blocul va avea 20 de unități locative, garsonierele și apartamentele fiind destinate specialiștilor care lucrează în localitate și au nevoie de o locuință. Imobilul cu trei etaje se va ridica pe str. Eroilor nr. 3, în apropierea Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
„Este semnat contractul cu firma de construcții. Chiar astăzi (n.red. marți) am o discuție cu directorul general al firmei, aici, la Novaci, pentru verificarea amplasamentului. Blocul P+3E va fi pe strada Eroilor, nr. 3, acolo, în intersecția cu piața. Va fi doar pentru specialiști – medici, profesori, ingineri. Vor fi cinci apartamente cu o cameră, zece apartamente cu două camere și cinci apartamente cu trei camere. Durata contractului este de 16 luni, proiectare și execuție”, ne-a declarat Dumitru Leuștean, primarul orașului Novaci.
Constructorul lucrării este SC MONTI CONSULT SRL, o firmă din Capitală.
Primăria Novaci va asigura utilitățile până la intrarea în bloc.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.