Blestemul lui Dan Vodă, la mânăstirea Tismana?

Noua mea carte „Sfântul Nicodim de la Tismana”, lucrare tipărită prin grija cunoscutului Pr. Prof. Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda din Mehedinţi, n-a mai fost bine primită la Mânăstirea Tismana precum era în vremea ÎPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, care promisese să o tipărească la tipografia şi editura Arhiepiescopiei din Craiova.

Ca în vremea inchiziţiei

Când am fost, zilele astea, să dau cartea cu dedicaţie, numai Maica Ierusalima, care participase efectiv la ea, înmânându-mi două cărţi-document, s-a bucurat. Maica Maria, ghidul mânăstirii, şi noua Maică Stareţă Antonia, nu numai că n-au primit cărţile mele dar au format un grup ad-hoc acuzator ca în vremea inchiziţiei.

Oricât am încercat eu un dialog, Maica Maria a deviat discuţia într-un adevărat rechizitoriu contra cărţii mele „eretice”, iar noua Maică Stareţă Antonia, mai diplomată, doar aproba…

Mi-am zis la început că e invidie. Maica Maria are şi dânsa în pregătire o asemenea carte şi eu i-o luasem înainte. Dar când am observat că viziunea dânsei asupra scrierilor mele se întoarce brusc la 180 de grade în numai patru ani, mi-am dat seama că lucrurile sunt mult mai profunde. Mai exact, nu se putea explica faptul că articolele mele biografice despre Sfântului Nicodim, scrise cu ocazia simpozionului legat de comemorarea a 600 de ani de la săvârşirea vieţii sale pământeşti, în anul 2006, an declarat atunci de mitropolie „Anul Sfântul Nicodim de la Tismana” şi înserate acum în carte, deveniseră subit caduce, perimate. Ori, acele articole le citiseră Înalt Prea Sfinţiile din toată ţara prezente la simpozion. Atunci, acele elite ale clerului român lăudaseră scrierile mele şi îşi luaseră cu grijă acasă revista „Portal Măiastra” unde apăruseră noutăţile privindu-l pe Cuviosul Nicodim de la Tismana. Sunt patru ani de atunci şi nimeni n-a protestat sau să mă fi acuzat de vreo „erezie”. De aceea mă întrebam dacă avea vre-un rost „inchiziţia” ad-hoc, când m-am dus acum, în luna august 2010, la mânăstire.

Deranjează rigoarea laicului?

Am reflectat mai adânc la ineditul situaţiei. Mi-am dat seama că, surprinzător, atacul recent asupra viziunii de ansamblu a cărţii mele avea un rost şi asta m-a bucurat. Dar m-a şi întristat. M-a bucurat pentru că îmi confirma că tot ceea ce scrisesem eu o făcusem academic, evitând canoanele scrierilor bisericeşti. M-a întristat, pentru că monahiile lor nu se mai ridicau la nivelul călugărilor erudiţi de altă dată care ar fi înţeles exact ideile centrale ale cărţii. Cu alte cuvinte, cartea nu era de înţeles pentru că ea reprezenta în ansamblul ei un studiu istoric, ştiinţific, scris foarte riguros de către un laic.

Abordarea biblică, abordarea ştiinţifică

În viaţa de toate zilele fenomenul este cunoscut. Neînţelegând o scriere ştiinţifică, ignorantul spune că ea e o „prostie”, precum şi omul şcolit şi fără Dumnezeu, în aceiaşi măsură, divaghează că o lucrare bisericească e o prostie. Sunt rari erudiţii, oamenii cărţilor, geniile, care înţeleg exact de ce ştiinţa şi religia n-au loc în aceiaşi căciulă. Albert Einstein pronunţase acest adevăr, în celebra lui întâlnire cu o Alteţă Regală. „Sunteţi un om credincios, îi spusese alteţa, aţi folosit în teoria relativităţii şi pe Dumnezeu?” „N-am luat în calculele mele o asemenea ipoteză, alteţă!”. Era clar că nici nu o putea lua! Ipoteza creării lumii de către Dumnezeu face parte dintr-un sistem universal ale cărui axiome nu pot fi nici combătute, nici utilizate în ştiinţă. Este un sistem închis pentru ştiinţă. Ştiinţa ajunge la apogeul ei de-abia atunci când se matematizează, când formează un sistem perfect coerent, raţional constituit. Religia, reprezintă şi ea un sistem axiomatic coerent de idei prin Biblie, unde există principii care au consecinţe. Şi, în permanenţă, consecinţele se articulează mereu cu principiul iniţial, în mod perfect.

Spre deosebire însă de scopul cercetării ştiinţifice, scopul bibliei este etic şi religios. Un punct de pornire necesar pentru orice examinare a ei, este Evrei 11.3: “Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin cuvântul lui Dumnezeu”. Aceasta înseamnă că cele ce spune biblia despre creaţie este bazat pe revelaţia divină şi trebuie înţeles numai din punctul de vedere al credinţei. Nu justifici şi nu demonstrezi nimic în credinţă, iei totul aşa cum e dat de la Dumnezeu. Acesta este aspectul care face o distincţie netă între abordarea biblică şi cea ştiinţifică.

Disoluţia ortodoxismului, într-o Europă unită?

În lumina acestor adevăruri, atitudinea inchizitorială, zic eu accidentală, de la Mânăstirea Tismana ar fi trebuit văzută cu blândeţe şi îngăduinţă de ambele părţi. Fără să ne atacăm reciproc, măicuţele îşi puteau vedea de cutumele lor religioase, iar eu, lăsat în pace în incursiunea mea ştiinţifică, ca să devoalez un fenomen istoric grav care abia începe: disoluţia ortodoxismului într-o Europă unită.

Da, chiar aşa! Din nefericire, asta este cauza unor zâzanii actuale din Biserica Ortodoxă Română: unii merg orbeşte „după vremurile noi”, alţii mai citiţi, observă diluarea ortodoxismului în ţară şi în Balcani. Şi cum fenomenul este deja vizibil, dacă în general clerul se face că nu observă, barem noi laicii, s-o spunem deschis şi răspicat fără să ascundem nimic sub preş: la nivel european tendinţa este spre o Europă Ecumenică. S-a realizat o Europă economică, s-a realizat o Europă politică, e rândul acum al unei Europe unite şi în dogma religioasă. Care va fi aia, nu se ştie! În Statutul Europei Unite s-a evitat diplomatic orice referire la creştinismul european. Deci gogoaşa încă nu-i friptă! Probabil că în întâlnirea privind ecumenismul din noiembrie 2010, de la Viena, o parte a gogoşii se va mai rumeni puţin.

Frica de Coana Europă!

E cazul să amintesc că, după apariţia cărţii, spre deosebire de cele două măicuţe de la Mânăstirea Tismana, ecourile de pretutindeni au fost foarte favorabile şi m-a bucurat faptul că există şi în ţară un cler bine instruit şi conservatorist. Dar şi în lumea largă, emigranţi de origine română bine informaţi. Erudiţi binecunoscuţi, cum ar fi Ioan Miclău şi Ben Todică din Australia, criticii literari Cezarina Adamescu de la Galaţi şi Al. Florin Ţene de la Cluj, specialistul în studiul religiilor orientale George Anca, sunt doar câţiva din cei care au scris fie la editură, fie mie personal.

Aceşti împătimiţi ai cititului unor volume de nivel elevat, au salutat ideile reieşite „printre rânduri” din cartea mea. Pentru că astăzi, unii istorici şi clerici români n-au curajul să susţină cu fruntea sus temele fundamentale ale istoriografiei noastre de frică să nu deranjeze pe coana Europa.

Cutia Pandorei româno-bulgare, asemenea celei româno-maghiare!

S-a ajuns până acolo, încât, când se întâlnesc istoricii unguri cu cei români se stabileşte de la început: despre asta, nu vorbim! Când se întâlnesc istoricii bulgari cu cei români, bulgarii pun un par la poartă: să nu cumva să aduceţi discuţia despre faptul că asăneştii sunt de neam valah! Imperiul lor a fost bulgar nu bulgaro-valah, pricepeţi?

Ori, partea a treia a cărţii „Sfântul Nicodim de la Tismana” tocmai asta afirmă: întemeierea şi consolidarea Ţării Româneşti se leagă strâns de imperiile şi ţaratele de la sud de Dunăre. Apariţia Ţării Româneşti a avut loc atât în contextul ameninţării otomane în sud, cât şi la nord, de slăbiciunea lui Ladislau al IV-lea şi a întregii sale elite maghiare. Această conjunctură istorică a dus, în anul 1272, la întinderea stăpânirii lui Litovoi şi asupra ţării din stânga Oltului. Eu pun întrebări serioase! De ce istoricii noştri trec cu vederea această primă întemeiere de Ţară Românească la nord de Dunăre încă din 1272? De ce unii atribuie continuarea acestei mişcări întemeietoare lui Tocomer (numit şi Ivanco) în filiaţia „bătrânului” Seneslav (1247-1272) şi nu a lui Tihomir (Thocomer în actele latine şi pe linie slavă Tyhomir = Pacificul) pe filiaţia bulgară a lui Constantin Tih? Se tem istoricii noştri de deschiderea cutiei Pandorei cu istoricii bulgari? Cartea îndeamnă la crearea unui forum de istorici români şi bulgari pentru dezbaterea acestei chestiuni controversate. Iar dacă aceasta nu s-a făcut până acum, e musai să se facă până nu vom fi obligaţi să renunţăm la ortodoxism în favoarea ecumenismului european.

Deranj mare. Nicodim s-a născut în Kosovo!

Cu ce mai strică rânduiala cartea mea şi situl meu – făcut timp de cinci ani gratuit pentru mânăstire – şi pe care am fost obligat, prin telefoanele noii conduceri, să-l trec la arhivă? Păi deranjează faptul că Nicodim s-a născut în Kosovo şi asta incomodează vădit acţiunile coanei Europa acolo. Nu ştiţi ce se întâmplă în sudul Kosovo? Investiţiile europene în regiune şi acţiunile ONG-urilor cu profil religios bat acolo orice record. Iar aceea zonă, în vremea lui Nicodim era sârbească. S-ar zice că avem, în anul 2010, un Kosovo la fel precum cele două state coreene: în sud, lumină nocturnă feerică peste un capitalism în floare, în nord, comunism, electricitate cu ţârâita de la sârbi şi magazine goale. (Va urma)

Prof. Nicolae N. Tomoniu, Tismana