Blestemul “aurului negru”

804

De, cine i-a pus să-şi zidească locuinţele, deasupra zăcămintelor de ţiţei?
Cine i-a pus să-şi consolideze state, să clădească civilizaţii pe un sol, blestemat de “subsol”? Cine?
Cine i-a pus să nască, să crească, să se înmulţească, pe un pământ care adăposteşte 42 la sută din rezervele de hidrocarburi ale Planetei? Ce, nu-şi puteau găsi alte “perimetre vitale”?
Vorba lui Coşbuc: “E lung Pământul, şi e lat!”… Ce, nu găseau alt colţisor pe glob unde să se apuce să facă copii?
Treaba lor! Să suporte consecinţele! De exemplu ale democratizării… Nu contează cu ce preţ! Să fie şi ei “în rândul lumii”!
Al lumii civilizate! Al lumii progresului! Al lumii plină de “bună stare”!
Pe care neavându-le trebuie să le accepte de “aiurea” de la prieteni, care săracii merg cum pot şi ei de mii de mile, terestru, aero sau naval, sacrificând bani, linişte, sau chiar vieţi numai să-i democratizeze… Democratizarea este esenţialul! Nu contează cum! Nu contează cu ce preţ! Chiar manu militari! (cum s-a şi întâmplat de altfel)
Uite ţara dintre fluvii, care măsoară 434.924 km pătraţi, cu ea prin ce trecu, dar acum e liberă. Alegeri democratice au fost puse pe 30 ianuarie, şi procesul democratic va continua până va pacifica complet (ce dacă trufaşii ăia de romani spuneau: “Cessante causa, cessat effectus!”:  “Când încetează cauza, încetează efectul”, se vor “da pe brazdă”, şi vor găsi ei un modus vivendi), până vor începe să “duduie” din nou la întreaga capacitate “motoarele” extracţiei de ţitei!
Spre Slava lui Allah, şi bunăstarea “pământenilor”! Nu contează care “pământeni!” Contează DEMOCRAŢIA! Chiar adusă de peste baltă! ”Ce dacă n-au fost găsite arme de distrugere în masă?!
Dar, conform teoriei probabilităţii, puteau sa aibă! Nu? Paza bună…
Şi uite că vecinii lor, urmaşii mezo-persilor au şi ei acelaşi “noroc”! Locuiesc într-o ţară care cuprinde o arie de 1.648.000 km pătraţi, mustind şi ea de petrol în stare brută. Au şi un regim “fundamentalist”.
Păi se poate? Unde e regimul democrat al fostului Şah, Reza Pahlavi, prieten al “marilor democraţi”?…
De aia s-a şi declanşat un război psihologic, mediatic în acest sens (Profeţia este cauza multor evenimente!)
Trebuiesc “satanizaţi” fără milă potenţialii profitori de DEMOCRAŢIE! Cine-i pune să cultive terorismul?
Numai “terorismul de Stat” este admis. Să se poate “exporta” democraţia şi libertatea!…
În zona unde nişte strămoşi ai actualilor locuitori construiseră “Turnul Babel”, sperând să ajungă la CER…
Dar “exportatorii” libertăţii şi democraţiei, nu vor “Babele” în SUS.
Ei vor în JOS! Şi cât mai multe!
Să scape populaţiile autohtone de blestemul “AURULUI NEGRU”!
Care le-a adus numai ponoase!…
Gh.Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here