Blaga, de partea lui Cotojman şi anti-Daviţoiu

561

Vasile Blaga, preşedintele PDL, aflat joi la Târgu-Jiu, şi-a anunţat susţinerea la alegerile parţiale pentru Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia, ce va intra în cursa pentru Colegiul 2 de Senat. Blaga este sigur că şansele lui Cotojman de a ocupa scaunul de senator sunt foarte mari.

,,O să mai venim în Gorj să-l susţinem pe domnul primar Cotojman, cu el candidăm pe Colegiul 2 pentru Senat”, a declarat Vasile Blaga, preşedintele PDL.
Tot Blaga a anunţat că în formula în care a venit joi la Târgu-Jiu, adică alături de unii dintre candidaţii la europarlamentare, o să mai vină în Gorj să-l susţină pe Cotojman.

A susţinut-o pe Udrea
La scurt timp a fost însă a fost acuzat de Nicu Daviţoiu, fostul pedelist actual preşedinte al PMP Gorj, că la parlamentare şeful PDL a ocolit judeţul pentru că, era mult mai interesat să-şi asigure locul de senator în Parlamentul României. Daviţoiu a menţionat că ar fi fost normal ca Blaga sau un alt membru al Comitetului Naţional al fi trebuit să candideze în Gorj, împotriva lui Ponta, dar toţi au dat înapoi şi l-au lăsat pe el să se sacrifice. Urmare a acestui lucru, Daviţoiu nu l-a mai susţinut pe Blaga pentru funcţia de preşedinte al PDL, ci pe Elena Udrea. Daviţoiu nu a recunoscut atunci acest lucru, spunând că ,,votul a fost secret”.
Abia acum, după mai bine de un an, recunoaşte cele precizate în Gorjeanul, adică faptul că a fost în grupul susţinătorilor lui Udrea.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. Blaga,face iar blat cu PSD-ul,asa cum a facut si la palamentare in 2012,doar pentru a-si salva pielea.DE DATA ASTA,NU II MAI IESE. PDL-ul,va sfarsi,ca PNL-ul. Ambele,din dorinta nemasurata de putere a liderilor lor: Blaga si Antonescu. In 2015,vor fi ISTORIE,la „nu faceti ca ei”.

Dă-i un răspuns lui dan pop Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here