Bisericile de lemn din comuna Stoina, trecut și prezent (II)

635

II. Alte biserici din lemn dispărute

1. Satul Păişani
Pe teritoriul comunei Stoina, au existat, de-a lungul timpului, numeroase locaşuri de cult construite din lemn, înlocuite mai tîrziu de biserici de zid. Astfel, în satul Păişani, un toponimic local dat unei văi – Schitoaia, ne duce cu gîndul la existenţa unei bisericuţe de lemn-schit situată în vatra vechiului sat Plopu. De asemenea, generalul austriac von Bauer în călătoriile sale prin Oltenia aflată sub stăpânire austriacă (1718-1739) aminteşte satul Poischani ca avînd o biserică: „village avec un eglife, des vignes, du bois.”[8]

2. Satul Stoina
Sat înregistrat în Plasa Hamărăzii de Sus la 1819, 1831, 1834, 1842 ca sat megieş, situat pe Vâlceaua Stoina, satul reşedinţă al comunei Stoina înfiinţată în 1864. O biserică de lemn a fost construită în satul Stoina la 8 noiembrie 1796, cu hramul Sfântul Dimitrie de către megieşii Ioan şi Neagoe Căluşaru şi Dinu Mondescu, preot fiind Dinu Băbălău, conform Catagrafiei Râmnicului -1840. Este reparată la 1852 refăcută din temelie la 1936, după planurile arhitectului italian Alex Mander, prin străduinţa preotului Nicolae Popescu. A fost repictată şi resfiinţită în anul 1981 sub îndrumarea preotului Roman Gheorghe. În anul 2004 s-a refăcut întreaga biserică de către preotul Ioana Daniel. Poartă în prezent hramul Adormirea Maicii Domnului.

3. Satul Toiaga
Biserica actuală a satului Toiaga Satul Toiaga este amintit în acte de proprietate de la 1583, apoi la 1667 şi ca moşie megieşă la 1831,1835 şi 1837. Devine comună în 1864, apoi din 1865 până în anul 1950 face parte din comuna Slăvuţa, apoi din comuna Baloşani şi din 1968 din comuna Stoina. În satul Toiaga este amintită existenţa altei bisericuţe de lemn, în vechea vatră a satului numită Leurzaua, reparată succesiv în timp, biserica cu hramul Sfântul Gheorghe construită la 1548, reparată în 1708, 1720. În Catagrafia Episcopiei Râmnicului din 1840 se arată că pe proprietatea de-a valma, Toiaga s-a ridicat biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae de Gheorghe Spînu şi Nicolae Stegaru, în anul 7283(1774), decembrie 6, reparată la 1881, 1918.În anul 1971 este refăcut acoperişul bisericii şi apoi întreaga biserică fiind resfiinţită la 21 mai 1978, prin strădania preotului Gheorghe Roman.

4. Satul Mieluşei
Este amintit ca sat pe harta Specht, apoi  aflat pe moşia serdarului Titu Bengescu la 1831, pe moşiile Zătreanu, Socoteanu, Hronidis, Lahovary şi Şutzo, mai apoi face parte din comunele Slăvuţa, Baloşani şi Stoina.Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost ridicată în anul 1656, Catagrafia Episcopiei Râmnicului aminteşte constructia unei alte bisericii: „… satul Mieluşăi s-a ridicat biserică de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, rădicată de de popa Ioan Marinescu şi Dumitraşcu Mieluşălu, în anul 7306 (1798), avgust 15.”[9] În Sinodicul bisericii se consemnează următoarele: Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului construită la anul 1720 s-a ridicat de către obştea satului fiind ajutaţi şi de locuitorii din împrejurimi, iar în urmă ruinându-se din pricina vechimi, s-au reconstruit din nou la anul 1897. Din iniţiativa domnilor Ioan Gh Ivănescu, Ioana Dudeanu şi Ioan Dudeanu, în anul 1918, august 15, s-a reparat sub îngrijirea domniilor lor. La 1926 s-a acoperit din nou cu tablă aşezată peste acoperişul de şiţă. Are formă de corabie, cu temelia de cărămidă şi corpul din bârne de lemn, tencuite. În faţă, are un pridvor de lemn sprijinit pe patru stâlpi sculptaţi. Are o singură turlă din blane de lemn încastrate în foaie de tablă. Pictură nu are, catapeteasma este formată din icoane de lemn a căror vechime nu se cunoaşte”. În anul 1918 s-a reparat în totalitate, folosindu-se ca material de construcţie cărămida, iar ca tencuială nisip şi var pe aproximativ 70% din suprafaţa sa. Credincioşii din Mieluşei, în ziua de sâmbătă, 10 octombrie 2015, s-au adunat în număr mare în curtea lăcaşului de cult, pentru a lua parte la sfinţirea bisericii recondiţionate în totalitate de meşterii care au realizat acoperişul din şindrilă: 1. Petru Popa, comuna Albac, satul Bărăşti nr. 45, judeţul Alba; 2. Vasile Negrea, comuna Albac, judeţul Alba; 3. Dănuţ-Claudiu Petruşel, comuna Albac, judeţul Alba; 4. Vasile Han, comuna Albac, judeţul Alba; 5. Titel Turbatu, satul Valea Pojarului – Bustuchin, judeţul Gorj (care a realizat partea de zidărie şi turnarea betonului, precum şi a căilor de acces) şi pictată de către pictorul Peter Teo Toader din Cluj-Napoca,  cu ajutorul financiar al directorului Tudor Băluţă, Consiliul Local şi al administraţiei Primăriei Stoina, Consiliul Judeţean Gorj şi binevoitorilor donatori şi binefăcători enoriaşi ai acestei parohii. Sfinţirea a fost efectuată de un ales sobor de preoţi în frunte cu Înalt Preasfinţitul Părinte Acad. Irineu  Popa, mitropolitul Olteniei.Sunt amintite şi alte bisericuţe de lemn ridicate în satele învecinate precum Văluţa (1799), Slăvuţa (1746), Marineşti (1782).[10] Lahovary în Marele Dicţionar Geografic Lahovary aminteşte două schituri de lemn în cătunele Slăvuţa şi Ciorari, făcute la 1812 de pitarii Iene Pană şi Teodosie, la care slujesc doi preoţi şi patru cântăreţi, termenul schit desemnând probabil, bisericile de lemn existente în cele două locaţii amintite. După cum vedem, construirea bisericilor de lemn a reprezentat o practică adânc înrădăcinată în arta populară specifică Olteniei, graţie unei civilizaţii a lemnului foarte dezvoltată, ce a dăinuit până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Prof. Stancu Claudiu

[1] Andrei Pănoiu, Din arhitectura lemnului, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1977, p.122
[2] Radu Creţeanu, Biserici de lemn din Muntenia, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 69
[3] Dumitru Bălaşa, Date cu privire la localităţile din Oltenia şi bisericile lor, între anii 1823-1840, în rev. Mitropolia Olteniei , an XXVIII, 1976,nr. 5-6, p. 419
[4] S.J.A.N Gorj, fond Registre stare civilă comuna Stoina 1830-1866
[5] S.J.A.N Dolj, fond Protoieria Dolj , dosar 221/1848, fila 33
[6] S.J.A.N Dolj, Colecţia Schituri, Mănăstiri,Epitropii, dosar 28/1923, filele 5-7.
[7] Pr. Constantin Nicolaescu, Monografia Parohiei Păişani , 1976, în manuscris, arhivă personală.
[8] Von Bauer, Memoire historique et geographique sur Valachie, Frankfurt-Leipzig, 1778.
[9] Dumitru Bălaşa, op. Cit., p. 421
[10] A. Luţă, Monografie Mierea Birnici-Istorie şi legendă, Ed. Aius, Craiova, 2009, p. 96

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here