În partea de sus a satului (Sectorul Căleşti), din şoseaua principală se deschide „uliţa Cot”, la circa 50m în stânga, se află una din cele mai vechi biserici de lemn din această zonă, cu hramul „Sf. Ap. Andrei”, monument istoric, în aceeaşi curte cu biserica nonă, construită de enoriaşii satului Pocruia. (Foto 1)
Nu are pisanie din care să aflăm date amănunţite despre această biserică, însă într-un memoriu justificativ, întocmit de un expert, preotul V. Udriştioiu din Târgu Jiu, privind lucrările de reparaţii la învelitoarea acoperişului bisericii la 13 ianuarie 1976, se spune: „Biserica monument istoric „Sf. Apostol Andrei” a fost construită în anul 1723 din lemn netencuită nici în interior, nici în exterior, soclu de piatră de râu, pardoseala din cărămidă arsă, iar învelitoarea din şiţă de brad. Nu are turbă. Înăuntru este împodobită cu icoane portative. În 1938 i s-au făcut reparaţii la învelitoarea coperişului, dar cu vremea din cauza agenţilor atmosferici, învelitoarea s-a degradat, azi prezentând un grad de 80% uzură”.
În continuare arată că trebuie să lucreze cu meşteri locali care mai ştiu să facă şindrilă şi să şindrilească.
Icoanele portative din interior, de pe catapeteasmă din altar, cât şi din naos sunt vechi de-o vârstă cu biserica degradată, iar lemnul de tei puternic, copt şi cărit. În afară de aceste icoane mai există câteva dina doua jumătate a secolului al XIX-lea, printre care o icoană mai mare a Maicii Domnului cu pruncul în braţe şi deasupra umerilor sunt pictaţi: Sfinţii Arhangheli Mihail în dreapta şi Gavril în stânga, pictată de I. Zugravu.
Fiind monument istoric, biserica a fost demontată şi remontată mai la nord, în 1934, respectându-se planul renovării şi devizului în valoare de 72 mii lei, întocmit de Comisia Monumentelor Istorice.
Pe vechiul amplasament, s-a construit biserica nonă(Procesul verbal al Consiliului Parohial Pocruia din 4 iulie 1934), înainte de demolare s-a făcut inventarul bisericii care a fost dat în primire sub semnătură lui Vasile Gh. Văcaru, membre al Consiliului Parohial Pocruia, format din: „uşile împărteşti 2 bucăţi; 13 icoane din tâmplă; 6 icoane Sf. Îngeri; una icoană mică de la prăznicar; un Sfânt Epitaf vechi; două sfeşnice împărăteşti de lemn; un steag vechi; una icoană lungă din tâmplă-Sf. Prooroci; un pomelnic de lemn, anul 1807”(Procesul verbal al Consiliului Parohial şi al Comitetului de construcţie al Bisericii „Sf. Ap. Andrei”, Parohia Pocruia, din 13 august 1934).
Date despre biserica din Pocruia sunt consemnate şi în alte documente: în anul 1778. Pocruia era „sat mic cu biserică de piatră şi cu vii”. 1)
Într-o Evanghelie tipărită la Bucureşti, în 1682, care a aparţinut preotului Petre Ceauşu erau făcute diferite însemnări: „Popa Stan ot la leatu 1801; un preot Toma servea la Pocruia, la leatu 1837, G, 30; să se ştie când s-au început răbelia lui Tudor au fost anul 1820(sic); în anul 1823 semnează Popa Nicolae; Leatu de când dres această Sfântă Evanghelie de robul lui Dumnezeu Laţco Dascălul şi cine va citi mă va pomeni 1837, G 30; în 1838 era preot la Pocruia Ion Sin Popa Vasile Corbiceanu”. (Istoricul Şcolii Generale din Pocruia, jud. Gorj, manuscris 1965)
Un alt document din 1840, arată”Pocruia, moşia Sfintei Mănăstiri Tismana, biserică de lemn cu hramul „Sf. Ap. Andrei” făcută în 1807 de Nicolae Pârjol, Matei Pârgaru, Şerban Călescu, Staicu Pârjol şi logofăt Matei ipistatul”. Această biserică s-a construit în locul celei din 1778 (Istoricul Şcolii Generale din Pocruia, jud. Gorj, manuscris 1965).
În cartea „Arhitectura de lemn din jud. Gorj”, pag 336, 337 apărută în anul 2000 la Editura Arc, Bucureşti, Ioana Cristache Panait spune: „pentru înălţarea bisericii de lemn bibliografia dă anul 1807, preluat din pomelnice, mai marea sa vechime fiind sesizată. Către aceasta converge şi tradiţia. În teritoriul ei Anuarul Mitropolitan aprecia că biserica are peste 260 de ani. Pe o bârnă în dreapta intrării a fost incizat un text, din care se distinge, văleat 7280, anul 1772.
O inscripţie de veac XVIII a fost şi în lemnul proscomidiei, la exterior, pe care însă vremea a ros-o.
Dau acestea certitudinea nu numai a existenţei în 1772, a bisericii, dar şi a anteriorităţii ei, însemnările, prin locul lor, marcând reparaţii şi nu înălţare din temelie. Faptul îndeamnă la acceptarea informaţiei după care biserica a fost adusă aici, în capătul dinspre munţi al satului în secolul al XVIII-lea de pe dealul de la cruce, de la gura „Ogaşului Schitului”.
Prispa are elementele crestate: cosoroabele, stâlpii gen „pom”. Din tindă se intră în pronaos printr-o uşă cu încuietoare asemănătoare caselor ţărăneşti din secolele trecute. În pronaos există icoane, unele pictate de Ion Zugravu(1873), un steag vechi şi deasupra uşii este prins în cuie un panou ce aminteşte pe cei care au contribuit la ridicarea acestei biserici, înscrişi pe opt şiruri. În centrul acestuia este scris „Pomelnicul logofătului Matei Brat Ioan epistatu”. Pe tâmpla principală din naos, de tradiţie post-brâncovenească din anul 1806 este numele artistului, greu descifrat, poate Laţco consemnat pe icoana „Deisis” cu Maria şi Ioan în nouri. Aici sunt icoane din registrul apostolilor şi al praznicelor uşile împărăteşti, Buna vestire, Solomon şi David, icoane mari cu câte doi sfinţi.” (Foto 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10).
În altar există o masă şi pe peretele din sud-est veşminte vechi ale preoţilor care au slujit la această biserică (Foto 11).
În jurul bisericii a existat şi un cimitir în care s-au îngropat morţii până la 1860, când a fost terminată şi sfinţită biserica mare, de zid, din Vâneaţă.
Cimitirul se întindea şi într-o parte din grădina lui Dumitru Răguşitu şi Ion Văcaru. Cu o jumătate de secol în urmă se mai vedeau unele morminte. Astăzi se mai văd într-un lo pietre bine înfipte în pământ la capetele morţilor îngropaţi până în anul 1860(Foto 12).
În 1997 biserica a fost din nou învelită cu şindrilă, de meşteri din Sohodol, care au mai ştiut să facă şindrilă şi să şindrilească. Dintre aceştia amintesc pe: Nicolae Cârstăscu, Gh. Sarcină şi Vasile Tivig.
Această lucrare a fost realizată, sub conducerea pr. paroh Viorel Virtici. În prezent, acoperişul este în stare avansată de degradare.
Peste drum a fost casa parohială. Cu acest teren a fost împroprietărit bunicul lui Gheorghe Guran în 1864.
Timpul a trecut, această biserică a devenit neîncăpătoare şi o altă biserică mai mare şi mai frumoasă a fost constituită în 1855-1860, în Vâneaţă.
1) C. I. Caradja: Oltenia după Memoriile Generalului von Bauer(1778), în A.O., nr.15, 1924, pag. 420.
(Va urma)
Prof. Gheorghe Călescu
