Biserica şi credinţa – pentru noi, creştinii ortodocşi! – ,,Pentru ortodocşi, istoria credinţei dreptmăritoare poate avea o importanță deosebită sub aspectul teologic”!

587

Noi, creştinii orodocşi, facem parte dintr-o istorie comună şi nu ne putem împotrivi mersului acesteia, mai ales că istoria Bisericii înregistrează progresele lucrării Mântuitorului Iisus Hristos de-a lungul vremii care a trecut, iar, pentru noi, însăşi devenirea credinţei dreptmăritoare poate avea o importanță covârşitoare în plan teologic, datorită Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos! Căci, după cum Dumnezeu a ales ca El Însuşi să Se facă Om, tot la fel, Atotputernicul alege să lucreze în cadrul evenimentelor istorice iar, prin istorie Domnul împlineşte mântuirea noastră! În confruntările de opinii, să ne simţim ocoliţi de problemele schismatice, să ne situăm într-o zonă neutră, pentru că istoria Bisericii devine sacră, nu în sensul istoriei Biblice care expune chiar venirea Mântuitorului Hristos și începutul mântuirii, ci, mai mult ca o mărturie a efectelor venirii Domnului, un lucru care continuă de-a lungul generațiilor care sunt şi care vor deveni în viitor!

Biserica este «maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului»!
Marele istoric Nicolae Iorga spunea că românii au trăit într-o comuniune religioasă, care a avut drept consecinţă o comunitate culturală de cel puţin 300 de ani, şi aceasta a produs, în ceea ce priveşte sentimentul general de unitate românească, cel mai mare efect. Unitatea de credinţă şi unitatea de neam erau atât de strâns unite, încât credinţa sau «legea», în limbajul medieval, era numită «românească», iar Mihai Eminescu, remarcând rolul Bisericii şi al credinţei ortodoxe în dezvoltarea culturii şi a limbii române ca veşmânt viu al învăţăturilor de credinţă şi al cultului, a numit Biserica «maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului». În acest sens, Biserica este chemată să acorde o atenţie deosebită tinerilor, apărând inocenţa, sinceritatea, curajul, dorinţa de înnoire şi toate va¬lorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu, pentru cultivarea demnităţii umane şi a unei vieţi sănătoase, precum şi pentru căutarea mântuirii sau a vieţii veşnice. Astfel, în opinia noastră, este absolut necesară o lucrare pastoral-misionară a Bisericii mai intensă şi mai vastă de îndrumare şi de susţinere a tinerilor, determinată de convingerea că toţi copiii şi tinerii crescuți în credință sunt prezentul şi viitorul Bisericii şi al ţării. Mai mult ca oricând, azi este important să venim în întâmpinarea tinerilor cu proiecte și programe realiste, care să-i motiveze în activități de socializare, menite să sporească gradul lor de implicare comunitară. Pentru aceasta, trebuie încurajate acțiunile filantropice, concursurile cu teme creștine, întrunirile religios-culturale sau artistice, excursiile și pelerinajele, iar, pentru acest lucru, să fie implicaţi mai mult preoții de parohie, profesorii de religie, pedagogi, personalități creștine ale vieții artistice şi culturale. Ca să înțelegem, de ce este azi, atât de controversată predarea religiei în școli, trebuie să înțelegem de unde au început discuțiile: de la Legea educației. Disciplina școlară Religie a apărut în 1995, în prima lege a învățământului de după Revoluție. În 2001, printr-un ordin al ministrului Ecaterina Andronescu, ora de religie a devenit «opțional obligatoriu» la toate nivelurile de învăţămând preuniversitar, ceea ce înseamna că materia trebuia aleasă dintr-un grup de opționale, nespecificate. Desigur, căderea comunismului a însemnat pentru bisericile din
România, reluarea discursului public, dar, ceea ce biserica transmitea liturgic şi spiritual, nu-şi găsea amplificarea dorită în spaţiul larg al societăţii. Acoperind metode diferite, de la toleranţă interesată la combatere pe faţă, biserica se menţine şi creşte în importanţă, şi chiar dacă este adevărat că «prin multă vorbire omul nu-i scutit de păcat», iar, dacă e tot atât de adevărat că Solomon n-a păcătuit când a scris mult şi nici Sf. Ap. Pavel n-a păcătuit, când şi-a prelungit vorbirea până la miezul nopţii, atunci va trebui să cercetăm ce înseamnă, de fapt, multă vorbărie, iar dupã aceea, să putem înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, care la început era la Dumnezeu, cuprinzând doar mai multe idei, dintre care fiecare este o parte a cuvântului întreg! Aşadar, pentru ca noi să înţelegem cum se cuvine valorile creştine, trebuie să avem curaj, pentru că întotdeauna, credinţa ortodoxă a învins orice politică mai mult sau mai puţin antiortodoxă! Pentru noi, creştinii ortodocşi, viaţa, biserica şi credinţa sunt nedespărţite de adorarea Lui Dumnezeu, care este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a omului, mai ales că în Biserică, Sfânta Liturghie este trăită cu o asemenea intensitate şi evlavie, ca și cum credincioșii s-ar afla înaintea Lui Dumnezeu Care «s-a făcut om, pentru ca omul să se poată face Dumnezeu», ceea ce denotă că mântuirea nu înseamnă doar a nu păcătui, ci, mai reprezintă și revărsarea crescândă a Luminii Dumnezeiești peste credinciosul creştin ortodox, pentru a realiza, cât de mult înseamnă Biserica şi credinţa, pentru noi, creştinii ortodocşi! (Va urma)
Preot Paroh, Ioan VODISLAV, Parohia Pojogeni, Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here