Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din Municipiul Târgu-Jiu şi-a sărbătorit hramul! (II) – ,,Să-i cinstim pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pentru că avem biserici spre Slava lui Dumnezeu şi spre cinstirea lor”! – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT

1503

Aşa cum am precizat, în cadrul «Zilelor Muncipiului Târgu-Jiu», care au fost mai îmbietoare şi mai acroşante ca niciodată, sâmbătă, 21 iunie 2022, cu participarea ÎPS Părinte, acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din reşedinţa judeţului Gorj şi-a sărbătorit hramul, după ce în seara zilei de vineri, pe străzile principale din centrul oraşului s-a desfăşurat procesiunea marcării cu torţe strălucitoare a sărbătorii tradiţionale desfăşurată cu participarea tinerilor îmbrăcaţi în costume populare, a credincioşilor şi a feţelor bisericeşti din cele două protoierii: Târgu-Jiu Nord şi Târgu-Jiu Sud. Nu putem omite faptul că la Sfânta Liturghie a participat şi primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, iar, cu maximă discreţie şi cu o elegantă implicare, poate fi remarcată şi prezenţa domnului conf. univ. dr. Marcel Romanescu, Primarul Municipiului Târgu-Jiu, care a ţinut să aprecieze faptul că se bucură de prezenţa Mitropolitului Olteniei şi chiar dacă nu a putut participa la întreaga slujbă de la Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», datorită multiplelor probleme legate de «Zilele Muncipiului Târgu-Jiu», o întâlnire şi un dialog de suflet cu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei constituie un minunat prilej de a încununa o mare sărbătoare a comunităţii târgujiene şi gorjene!

,,Biserica iese la lumină în timpul Sf. Constantin cel Mare şi credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos devine învăţătură de stat”!
De aceea, în continuare, vom reda, până la final, conţinutul cuvântului de cea mai aleasă învăţătură duhovnicească, rostit de către Înaltpreasfinţitul Părinte, acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a excelat, nu numai prin varietatea metaforelor exprimate cu acest prilej, cât, mai ales, prin profunzimea limbajului teologic şi prin rafinamentul aprofundării dogmelor bisericeşti fără de care teologia nu va putea avea niciodată un caracter absolutizant, prin atingerea cunoștințelor perfecte pe care Dumnezeu le are despre Sine, pentru că substanţa textului dogmatic, va fi îndeajuns de mediată prin imagini și simboluri care conduc la o cunoaștere analogică, dincolo de anumite adevăruri cognitive univoce. În discursul Înaltului Ierarh al Olteniei poţi desluşi de fiecare dată și un limbaj figurativ şi plin de expresivitate despre Dumnezeu ca «Tată Ceresc», mai mult decât o cunoaștere adevărată și validă, deoarece analogia implică o abordare ce ne conduce pe căi tainice către temeiurile şi izvoarele creştinismului, deoarece, în viziunea Arhieriei sale: ,,Biserica iese la lumină în timpul Sf. Constantin cel Mare şi credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos devine învăţătură de stat a imperiului! Bineînţeles că tradiţiile Bisericii nu s-au întemeiat atunci, ci, ele au fost aşezate de către Sfinţii Părinţi în timpul Sfinţilor Apostoli. Că mai zic unii că Împăratul Constantin a «aşezat» cinstirea Duminicii, dar, nu este adevărat ceea ce spun aceşti adventişti, cum ştiţi dumneavoastră! Ei consideră că Sf. Constantin a legiferat ca duminica să fie zi de sărbătoare! Dar, nu e adevărat, pentru că Sf. Constantin nu a schimbat nimic din învăţătura creştină! El s-a schimbat, şi el a acceptat, ca atare, învăţătura creştină! Cinstirea duminicilor o avem de la Sfinţii Apostoli! E necesar numai să citim primele versete din «Apocalipsă», ca să vedem acolo că Sfântului Ioan Evanghelistul i s-a arătat Domnul în ziua Duminicii şi că Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos a Înviat în ziua Duminicii! Aşadar, Sf. Constantin a luat învăţătura şi pe părinţii Bisericii, pentru că spunem despre «Crez», că au fost pe vremea aceea nişte oameni «rătăciţi», ca şi astăzi, eretici, care considerau că Mântuitorul Iisus Hristos este o «creatură», ca şi noi, pentru că El a luat firea omenească, la fel ca şi noi, dar este Dumnezeu! El este Fiul Lui Dumnezeu, aşa cum spunem în «Crezul» nostru, «Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat», «lumină din Lumină», deci, El este din Tatăl Cel Ceresc, iar, cum Tatăl ceresc este veşnic şi fără de început, şi Fiul Său este veşnic şi fără început! Pentru sufletele noastre şi pentru mântuirea noastră, Fiul Lui Dumnezeu S-a făcut om, deci, S-a «îmbrăcat» în «haina» noastră omenească, pentru ca apoi să Se jertfească pe Cruce şi să învieze! Iar, aceste roade ale Crucii şi ale Învierii, să ni le dăruiască nouă în Taina Sfântului Botez, ca noi să primim nemurirea şi să fim împreună cu El, să ne împăcăm cu Tatăl ceresc şi să intrăm în Împărăţia veşnică! Deci, Sf. Constantin a fost învăţat despre aceste dogme ale Bisericii, de către Părinţii de la Sinodul I Ecumenic, de la 325! Peste aproape doi ani se împlinesc 1700 de ani, deci în 2025, vom serba rememorarea acestei mari biruinţe a Bisericii din timpului Sf. Împărat Constantin! Prin urmare, atunci, Sfinţii Părinţi au învăţat adevărurile fundamentale despre credinţa noastră şi despre «Crezul», când Tatăl Cel Ceresc «Atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului», credinţa în Fiul Său, «în Fiul Său, unul născut, care din Tatăl S-a născut şi care pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Preacurata Fecioară Maria, S-a răstignit şi a înviat a treia zi după scripturi şi S-a înălţat la Ceruri». Deci, aceste învăţături sunt scoase din Sfintele Evanghelii! Este evident că Sfinţii Părinţi nu au adus ceva nou în «Crez», ci, exact ceea ce Mântuitorul Hristos i-a învăţat pe Sfinţii Apostoli şi după aceea a rămas ca învăţătură de bază şi ca moştenire fundamentală pentru biserica noastră şi pentru toţi creştinii care au fost şi cei care vor fi după noi! Aşadar, Sf. Constantin cel Mare era un om evlavios, cu multă frică de Dumnezeu, dăruit lui Dumnezeu, pentru că avea o dreptate şi o justeţe, o justiţie impecabilă, pentru că nu putea să conceapă că o poruncă a Mântuitorului Iisus Hristos poate să fie încălcată! Uneori, chiar exagera, dar, pentru dragostea Lui Dumnezeu, ca şi Sf. Ilie, prefera să moară, decât să fie încălcată o poruncă a Mântuitorului Iisus Hristos! Pentru aceasta, Dumnezeu l-a preamărit, atât pe pământ, cât şi în ceruri, căci, împreună cu mama sa, Sfânta Elena, a scos la iveală multe biserici şi locuri sfinte în Ierusalim! Crucea Domnului a fost scoasă la lumină, tocmai în timpul Sf. Împărat Constantin, piroanele şi toate care au fost la îngroparea Domnului! Şi le-a păstrat cu multă frică de Dumnezeu şi cu multă evlavie! Deci, toţi cei care erau în timpul Sfântului Constantin au învăţat adevărul despre Mântuitorul Hristos şi au primit Sfânta Evanghelie care a devenit «Codul de lege» al Imperiului! Toţi se conduceau după Sfânta Evanghelie, lucru care a fost rânduit de către Mântuitorul Iisus Hristos, iar, Evanghelia aceasta se va propovădui în toată lumea! Ştiţi cum au fost unse picioarele Sale cu miresme de către femeia cea păcătoasă! Despre fapta sa, se va vorbi în toată lumea, şi nu numai despre aceasta, dar, şi despre jertfa şi despre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, care sunt fundamentale pentru viaţa bisericii”, a subliniat prin cuvinte elocvente Mitropolitul Olteniei!

,,Sf. Constantin a fost şi este cinstit în Sfânta noastră biserică, împreună cu Sfânta sa mamă Elena”!
În partea finală a cuvântului de învăţătură, Înaltul Ierarh a spus că: ,,Evanghelia s-a răspândit din momentul acela şi biserica cea persecutată, credincioşii care erau închişi în temniţe şi omorâţi fără a fi judecaţi, au fost scoşi la lumină şi toţi s-au bucurat de instituţiile unor biserici noi, iar, «capiştile» idoleşti unde se aduceau jertfe demonilor şi idolilor au fost transformate în biserici, iar vrăjmaşii au fugit de frică mare! Cei care au fost întemniţaţi, episcopii, preoţii, călugării şi călugăriţele au primit libertate şi au mărturisit de data aceasta pe Domnul, cei care purtau rănile Domnului nostru Iisus Hristos pe trupurile lor, astfel că Sf. Constantin, prin evlavie, la Sinodul I Ecumenic, prin smerenie, n-a vrut să participe la acest sinod, dar, totuşi, la deschidere a fost de faţă şi ca un împărat evlavios a sărutat rănile Sfinţilor Părinţi! Deci, Sf. Constantin a fost şi este cinstit în Sfânta noastră biserică împreună cu Sfânta sa mamă Elena, şi îndeosebi, la poporul nostru, aceşti sfinţi sunt la mare evlavie! Cum spuneam, Sfânta Elena face parte din neamul nostru daco-roman, de aceea, nenumărate biserici, mai ales din Oltenia, poartă hramul «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», iar, acest lucru nu este ceva străin, ci, o realitate pe care noi, oltenii, ştim să o evidenţiem şi ştim să cinstim pe sfinţii strămoşilor noştri! Deci, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt aşezaţi de către biserică la loc de cinstire, încă din primele veacuri creştine, adică, după anii 325-337, când Sf. Constantin părăseşte lumea aceasta şi merge în Împărăţia cerurilor! Tocmai de aceea, noi, ortodocşii români, ştim să-i cinstim pe Sfinţii Împăraţi pentru că avem biserici spre Slava lui Dumnezeu şi spre cinstirea lor! Evident, că Sfinţii Împăraţi ne învaţă şi astăzi, pentru că aşa cum au ştiut să biruiască greutăţile din vremurile lor, năvălirile barbare, bolile şi suferinţele, şi astăzi ne învaţă să avem credinţă în Dumnezeu! Dacă vom avea credinţă în Dumnezeu, toate vor fi uşoare, pentru că acela care crede în Mântuitorul Iisus Hristos, va fi eliberat de durere, de suferinţă, de îngrijorare, de teamă, chiar de deznădejde! Căci, Domnul ne-a spus: Îndrăzniţi, eu am biruit lumea! Aşadar, cu aceste modele, care sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, să ne obişnuim şi noi şi să-i rugăm totdeauna! Pentru că ei ne ascultă, ei ne ajută şi astfel, vom birui în tot ceea ce facem noi! Să învăţăm pe cei mici şi să nu uităm un lucru: daţi nume creştine copiilor dumneavoastră, feriţi-vă de ispita aceasta de a da nume păgâne copiilor, pentru că sfinţii sunt ocrotitorii noştri! Dacă noi purtăm numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, nu-i o ruşine, dimpotrivă, este un semn de demnitate şi de a arăta că suntem din viţă împărătească! Sfinţii se roagă la Dumnezeu şi dacă ai numele unor sfinţi, atunci, de bună seamă că eşti şi protejat de aceşti sfinţi şi ei se roagă pentru sufletele noastre! Aşadar, în această zi, am considerat de cuviinţă ca să-i cinstim cu demnitate pe părinţii Ionel Câmpeanu şi Vasile Vlădoiu, cu cea mai înaltă distincţie din Mitropolia noastră: «Crucea Sfântului Nicodim de la Tismana». Este un semn de apreciere, în acelaşi timp de evidenţiere a faptelor lor, pentru că, aşa cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel, pe preoţii care se învrednicesc de multe fapte bune să-i cinstim şi să-i aşezăm la locul cuvenit în biserica noastră! Felicităm pe Părintele Vasile Vlădoiu care a fost Protopop şi acum este preşedintele «tribunalului» nostru ecleziastic, al consistoriului bisericesc, aşa cum spunem noi, pentru că a dat dovadă de multă statornicie, de multă râvnă şi evlavie, drept pentru care biserica noastră, prin mine, îl cinsteşte cu această demnitate! De asemenea, îl felicităm pe Părintele Câmpeanu, care este Protoiereu al Protoieriei noastre Târgu-Jiu Sud, care se nevoieşte şi lucrează cu preoţii, cu credincioşii, cu cântăreţii, cu toate cele bune şi cele rele, cum se zice, fiindcă este «mâna» noastră în această zonă, ca să ducem la bună împlinire învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, canoanele sfinţilor părinţi şi rânduielile noastre bisericeşti! Îi dorim ca de la Bunul Dumnezeu să aibă parte de bucurii şi de Împărăţia cerească! Felicit pe cei care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi le dorim tuturor viaţă îndelungată, bucurie, pace, linişte în familiile lor, să aveţi spor în ceea ce faceţi, La Mulţi Ani! HRISTOS A ÎNVIAT! MULŢI ANI TRĂIASCĂ! AMIN”!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

2 COMENTARII

  1. Ma bucur ca ati corectat mentiunea participarii parintelui Ioachim Pirvulescu, Staretul Sf.Man Lainici, dar mai aveti de corectat si data-sambata a fost 21 mai, dara la care sunt sarbatoriti cei doi mari sfinti- Sf. Imparati Constantin si Elena.

Dă-i un răspuns lui Sandru Octaviana Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here