Biserica «Sf. Mare Muc. Varvara», din Protopopiatul Târgu-Jiu Sud, şi-a sărbătorit hramul! – ,,Când mă voi întâlni cu Sf. Varvara, voi putea să-i spun că vă am odorul cel mai de preţ! Ea ne va pregăti pe fiecare, ca să putem să-L întâmpinăm pe Dumnezeu”!

1541

În ziua de 4 decembrie 2022, în Duminica a 27-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Biserica «Sf. Mare Muc. Varvara», din Parohia Târgu-Jiu, Protopopiatul Tâgu-Jiu Sud, Preot Paroh fiind PC Părinte Barză Ion Cosmin, şi-a sărbătorit hramul în prezenţa a peste două sute de credincioşi din parohie, din municipiu şi chiar din alte localităţi ale judeţului! Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoţi alcătuit din PC Părinte Paroh, Barză Ion Cosmin, PC Părinte Mihai Păun, PC Părinte Aniţescu Teodor, preot onorific la Mănăstirea Dobriţa şi PC Părinte Pavel Mădălin din Parohia Scoarţa. După săvârşirea parastasului de pomenire de către soborul de preoţi, în faţa unor icoane din colivă măiestrite de către maicile de la Mănăstirea Tismana, a fost prezentat de către copii de toate vîrstele, îmbrăcaţi în costume naţionale, un minunat program de câtece şi colinde care au încălzit şi au încântat sufleteloe credincioşilor prezenţi la slujbă! Înveşmântată în haine de mare sărbătoare creştină, Biserica «Sf. Mare Muc. Varvara» s-a umplut de sfânta lumină a praznicului şi s-a dovedit un loc minunat al întâlnirii credincioşilor cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi!

,,Ne cheamă Sfânta Varvara, astăzi, ca să o avem ca o îndrumătoare şi ajutătoare pentru noi”!
În cuvântul de o aleasă învăţătură duhovnicească, Preacucernicul Părinte, Preot Paroh Barză Ion Cosmin a început prin a-şi exprima bucuria pentru prezenţa unui număr mare de credincişi la această sărbătoare, apreciind faptul că nimic nu se face în această lume fără Dumnezeu, că nici pace ape care şi-o doresc oamenii, nu poate fi pace, fără Hristos şi poate, tocmai de aceea: ,,Se îmbolnăvesc oamenii, pentru că nu Îl mai au pe Hristos în ajutor! Ca urmare, ne cheamă Sfânta Varvara, astăzi, ca să o avem ca o îndrumătoare şi ajutătoare pentru noi, pentru că de multe ori avem şi momente de înfricoşare, mai ales că atunci când îţi dai seama că nu trebuie să cedezi, ci, să pui început bun şi să pui hotărâre de început bun, atunci nu vei mai vedea moartea ca pe ceva tragic, demn de a fugi şi de a te înfricoşa, ci, vei vedea moartea ca pe o trecere care te pune faţă în faţă cu Dumnezeu! Aşa a văzut Sf. Varvara momentul acesta al trecerii din această lume! Ea nu s-a înfricoşat în faţa călăilor, a ştiut că o aşteaptă Mirele ei Cel iubit, pentru Care şi-a dat viaţa şi pe Care L-a mărturisit! Sfânta noastră cea mult iubită şi care ne ocroteşte, că nici nu ne dăm seama câtă ocrotire primim noi de la Sf. Varvara, pentru că nu întâmplător, minerii şi-au luat-o ca ocrotitoare pe Sf. Varvara! Sunt mărturii ale celor care au lucrat în mină, că toţi cei care atunci când intrau în mină şi sărutau icoana Sf. Varvara şi îi cereau ocrotirea, acelora nu li s-a întâmplat să moară sau să aibă vreun accident! Mulţi mineri spun că de câte ori a chemat cineva în ajutor pe Sf. Varvara, ea a fost ocrotitoarea şi ajutătoarea, după cum Hristos i-a dat darul acesta de a ne ocroti de moarte năpraznică şi de accidente! Dacă pe mineri, Sf. Varvara îi ocroteşte, oare, nu are putere să ne ocrotească şi pe noi? Lipsa e la noi, nu este o lipsă la Sf. Varvara! Noi nu reuşim întotdeauna s-o chemăm în ajutor pentru ca ea să fie acolo prezentă la chemarea noastră! Nici eu n-am cunoscut-o pe Sf. Varvara, nu ştiam mai mult decât ştiţi dumneavoastră! Ştiam că e ocrotitoarea minerilor şi doar atât! Dar, ea m-a ştiut pe mine şi m-a chemat să-i fac biserică! Nu i-am făcut nu ştiu ce catedrală, că n-am putut, dar, «Catedrala cea mare» sunteţi dumneavoastră! Dacă n-aţi fi dumneavoastră aici, n-ar avea nici o valoare zidurile! Am nădejde că atunci când mă voi întâlni cu Sf. Varvara, voi putea să-i spun că pe dumneavoastră, vă am odorul cel mai de preţ! Ea ne va pregăti pe fiecare ca să putem să-L întâmpinăm pe Dumnezeu, şi chiar să vă număraţi cu sfinţii! Nu e lucru mare dacă vreţi să vă număraţi cu sfinţii! Tot creştinul botezat în numele «Sfintei Treimi» este chemat, este «candidat» la un loc de sfinţenie! Sfânta Varvara ne este un model tuturor! A trăit Sfânta aceasta minunată în primele secole creştine, sfârşitul secolului trei şi începutul sec patru, cu câţiva ani «mai mare» decât Sfântul Nicolae, pentru că în popor Sf. Varvara este cunoscută ca fiind «mama» Sfântului Nicolae, dar, nu este aşa, pentru că ea a murit fecioară! Ea L-a avut ca mire pe Hristos, însă, oamenii au făcut legături şi au ştiut că ea se prăznuieşte înainte de «Sf. Nicolae» şi au considerat că ea este mai mare decât Sf. Nicolae, pentru că tot timpul, oamenii caută să-i înrudească pe sfinţi şi aşa este, pentru că sfinţii sunt rude unii cu alţii! Pentru că noi, prin sfinţi şi prin harul Lui Dumnezeu, ne înrudim unii cu alţii” a subliniar Preacucernicul Părinte Paroh!

,,Sunteţi astăzi, aici, din dragoste pentru Sfânta Varvara, şi de la ea să învăţăm să-L iubim pe Hristos şi să-L mărturisim”!
În continuare, Preacucernicia sa a evidenţiat momentele cruciale ale vieţii Sf. Mare Muc. Varvara, până la jertfa sa mucenicească, deoarece, Sf. Varvara L-a căutat pe Hristos şi a dorit să-I fie mireasă, de aceea, şi-a agonisit ură din partea tatălui ei care a omorât-o cu mâna lui! În cele din urmă, Preacucernicul Părinte Barză Ion Cosmin a spus că: ,,Sf. Varvara L-a mărturisit pe Hristos , dar şi pe «Sfânta Treime», pentru că la noi în biserică avem o părticică din capul Sfintei Varvara, unde avem o candelă cu trei pahare, cu trei lumini, că să vedem că Sf. Varvara a mărturisit «Sfânta Treime» pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh! Pentru aceasta a avut o moarte mucenicească! Noi avem multe de învăţat de la sfinţi, în special de la sfinţii noştri care ne devin prieteni, pentru că ei ne caută, iar, noi trebuie să le răspundem la dragostea lor cu dragostea şi cu prietenia noastră! De aceea sunteţi astăzi aici, din dragoste pentru Sfânta Varvara, şi de la ea să învăţăm să-L iubim pe Hristos şi să-L mărturisim, iar de la tatăl ei, Dioscor, trebuie să învăţăm să avem grijă de copii, dar, nu ca el, să nu facem ca el! Astăzi, găsim mulţi părinţi care ajung să fie călăii propriilor copii, dar, din punct de vedere duhovnicesc, fără să-şi dea seama, îi transformă pe copii în victime! Aveţi grijă de copii, daţi naştere la copii, dar, să-i creşteţi sufleteşze, nu doar să-i aduceţi pe lume şi să-i lăsaţi fără Dumnezeu! Am văzut că în popor, când cineva nu are bună purtare se spune că este «fără Dumnezeu», că «omul ăsta, nu are nici un Dumnezeu!», pentru că n-avem voie să ne creştem copiii fără Dumnezeu! Dar, nu «dumnezeul banilor», nu «dumnezeul averilor» sau al plăcerilor trupeşti, ci, Dumnezeu Cel Adevărat, Care S-a jertfit şi a Înviat pentru noi, ca să ne mântuiască! Acolo unde Sf. Varvara a ajuns cu efort şi cu sacrificiu, suntem chemaţi să ajungem şi noi! Nu vom merge pe «pat de trandafiri» în rai, pentru că aşa se curăţă omul de slăbiciuni şi de orgolii, de păcate, prin cernere! Viaţa noastră este o cernere, de când începe, până se încheie! Atunci când ieşim din viaţa aceasta, să fim curaţi, să fim luminaţi, să ne putem muta în Împărăţia Lui Dumnezeu! «Fiţi sfinţi, precum şi Tatăl nostru Cel din ceruri este!». Să vă ajute Dumnezeu şi Sf. Varvara care este prezentă în duh, dar, şi prin trup, prin părticica de moaşte care este pusă în faţa dumneavoastră spre închinare! Sunteţi primiţi astăzi, ca la părinţi, pentru că atunci când te duci la părinţi, aşa se cade, să-ţi pună masa, că aşa e bine ca să ne întoarcem la «rădăcini», Eu, de anul viitor, voi fi «în vizită» pe la dumneavoastră, pentru că de anul viitor, mă veţi găsi la Mănăstirea «Grigorie Dascălul», pentru că mai avem de slujit la această biserică până la Paşti, după care nu voi mai fi Părintele Paroh Barză, ci, voi fi Părintele Stareţ care va veni în vizită pe la dumneavoastră! Să aveţi grijă de Biserica «Sfânta Varvara», să fiţi credincioşi, să fiţi iubitori de Dumnezeu şi de sfinţi! Amin”!

„Dumnezeule, auzi-mă pe mine, roaba Ta, care mă rog către Tine”!
Aşadar, Sfânta Varvara se ruga Lui Dumnezeu, zicând: „Dumnezeule Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ și pământul l-ai întemeiat pe ape, Cela ce răsari soarele Tău spre cei buni și spre cei răi și dai ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți, Tu și acum auzi-mă pe mine, roaba Ta, care mă rog către Tine. Ascultă-mă, o, Împărate, și dă darul Tău la tot omul, care mă va pomeni pe mine și pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boală năpraznică și moarte neașteptată să nu-l răpească pe el; pentru că știi, Doamne, că trup și sânge suntem și lucrul Preacuratelor Tale mâini”, iar, așa rugându-se sfânta, s-a auzit glas din cer, chemând-o pe ea Mirele ceresc!
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here