Biserica satului MĂCEŞU, Gorj, cu evlavioşii săi ctitori binevoitori!

1627

Biserica s-a ridicat din temelie de către familia creștină, Călina Iuliu și soția sa, Călina Ana!

Biserica filie din satul Măceşu, Parohia Creţeşti, Oraşul Târgu-Cărbuneşti, a fost construită din zid de cărămidă pe temelie de piatră, cu o singură turlă și este acoperită cu tablă. În pisania sfântului lăcaş este menţionat faptul că: «Această sfântă și Dumnezeiască biserică s-a ridicat din temelie în satul Măceșu al Parohiei Crețești, care aparține de Mitropolia Olteniei, Protopopiatul Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, de către familia creștină, Călina Iuliu și soția sa Călina Ana, împreună cu părinții Călina Nicolae și soția sa Călina Sabina. Biserica s-a ridicat pe pământul donat de familia Zaharia, din acest sat, contribuind, la aceasta, atât Primăria Târgu-Cărbunești, cât și locuitorii Parohiei Crețești. S-a sfințit la data de 5 iunie 2005 de către ÎPS Teofan Savu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei». Pictura bisericii este lucrată în ulei, stil modern, iar, după terminarea lucrărilor de pictură a Sfintei biserici au fost donate cu multă dragoste, credință și mulțumire duhovnicească, arătate cu evlavie Bunului Dumnezeu, mai multe odoare, printre care un Policandru și diverse obiecte bisericeși de către ctitorii acestui sfânt lăcaș, domniile lor dovedindu-se adevăraţi şi desăvârşiţi enoriași ai acestei biserici de slujire şi ai acestui sat în care s-au născut și au copilărit.

,,Crucea face legătura, de fapt, între lumi”!
Biserica are două hramuri: cel al «Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena» și al «Sfântului Ierarh Nicolae», și aparține Parohiei Crețești, Protoieria Târgu-Cărbunești, având slujitor de altar pe Părintele Pr. Irinel Boeangiu şi aflându-se în zona periurbană a Orașului Târgu-Cărbuneşti, din judeţul Gorj. Biserica este folosită ca loc de rugăciune şi închinare de către credincioșii satului Măceşu, un sat cu străvechime, care este menționat și în «Istoricul cultural tradițional al Gorjului», prin înființarea în curtea bisericii a unui valoros şi pitoresc «Muzeu al crucilor», inaugurat la 14 septembrie 2013, în ziua Sărbătorii creştine «Înălţarea Sfintei Cruci»! De menţionat este faptul că sfintele cruci au fost aduse din diferite localităţi ale judeţului Gorj şi au fost restaurate cu atenţie şi cu mare pricepere de către meşterii restauratori iscusiţi. Prin osteneala şi eforturile ctitorilor bisericii, ale domnului prof. dr. Pompiliu Ciolacu, fiu strălucit al satului Măceşu, a reprezentanţilor administraţiei publice locale s-a muncit foarte mult şi cu un folos deosebit pentru buna realizare a unui asemenea proiect cultural şi duhovnicesc inedit, pentru că la festivitatea de inaugurare a muzeului, domnul Pompiliu Ciolacu avea să spună: ,,Crucea este o formă de manifestare a ritualului înmormântării, care, cel puţin la nivel popular, este unul de excepţie, unul care impresionează întreaga lume prin coerenţa, prin nuanţele şi prin semnificaţiile lui! Crucea face legătura, de fapt, între lumi! De aceea, nu întâmplător, crucile cele mai frecvente, în Gorj, sunt cele cu forma de suliţă şi cele cu pasărea, ca detaliu ornamental”, a precizat amfitrionul muzeului! În fiecare an, la 14 septembrie, de Sărbătoarea «Înălţarea Sfintei Cruci», cu binecuvântarea ÎPS Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei şi cu participarea Preacucernicului Părinte Protopop, Iulian Mărgineanu, are loc o slujbă de «Tedeum» la acest «Muzeu al crucilor», festivitatea fiind închinată eroilor neamului românesc și ctitorilor de suflet ai acestui loc de binecuvântat pelerinaj, la care sunt prezente și diferite personalități ale județului Gorj. Aşa cum avea să ne precizeze cu emoţie domnul Iuliu Călina, biserica aceasta şi muzeul de alături alcătuiesc «binomul» spiritual al «veşniciei care s-a născut la sat», dar şi o «memorie vie» a părinţilor mei care se odihnesc aici, pe deal, mai aproape de cer! În concluzie, putem spune că întotdeauna, truditorii ctitori sunt aceia care dintru început și până peste veacuri au pus umărul, bănuțul, rugăciunea, palmele şi stropii de viaţă pentru ca biserica să fie astăzi, așa cum o putem vedea, ca un semn de mulţumire adusă Atotputernicului Dumnezeu!
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.