Biserica din Fărcăşeşti a fost resfinţită

435

Biserica ce poartă hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” din localitatea Broşteniţa, comuna Fărcăşeşti a fost resfinţită ieri. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire au fost săvârşite de Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din comuna Fărcăşeşti a fost ridicată în anul 1848, fiind declarată monument istoric. „În anul 1876, sfântul locaş a fost renovat şi resfinţit. Trecerea timpului a făcut ca la începutul secolului XX biserica să aibă de suferit la nivelul construcţiei, hotărându-se închiderea ei. Între anii 1937 – 1938 aici au loc reparaţii capitale, fiind înlocuit chiar acoperişul acesteia, sfântul locaş fiind resfinţit din nou. Biserica este construită din lemn de stejar cioplit şi are formă de navă, terminându-se cu un altar poligonal. Bârnele acesteia sunt îmbinate în coadă de rândunică”, a precizat părintele Florin Rogobete, slujitor la Biserica din Broşteniţa. În anul 2009, biserica a primit sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Consiliului Local Fărcăşeşti, intrând astfel într-un proiect de renovare şi consolidare.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here