Biletele de tren, mai ieftine cu 4%

683

Începutul de an a venit cu veşti bune datorită reducerii TVA la 20%. Mai precis, nu doar produsele non-alimentare au de acum la rafturi o scădere de preţ cu 4 procente, ci şi călătoriile cu trenul s-au ieftinit. Potrivit CFR Călători, reducerea se aplică încă de vineri, 1 ianuarie, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Codului Fiscal privind reducerea TVA la 20%. Biletele pot fi cumpărate ca şi până acum online, de la automatele din gări, de la distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism) sau direct de la casele de bilete şi agenţii de voiaj CFR. La cumpărarea online, tipărirea biletului nu este obligatorie, clientul fiind identificat în tren doar pe baza cărţii de identitate şi al ID-ului de bilet.
Tot în primele zile ale lui 2016, cetăţenii care aleg călătoria cu trenul pentru o vacanţă la munte, pot beneficia de oferta „Trenurile Zăpezii 2016”, valabilă în perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2016, oferta cuprinzând reduceri tarifare atractive la trenurile care au ca destinaţie sau tranzitează staţiunile montane de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Petroşani (pentru staţiunile Straja şi Parâng) şi Piatra Neamţ. Reducerile se acordă astfel: 25% pentru călătoriile cu punct de sosire/plecare într-una din staţiunile montane de pe ruta Sinaia – Braşov sau din Vatra Dornei, Vatra Dornei Băi hc, Petroşani şi Piatra Neamţ – reducerea este valabilă de luni până joi, la clasa a 2-a; 25% în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi sărbători legale pentru călătoriile cu punct de sosire/plecare în/din staţia Petroşani cu trenurile IR 1827 şi IR 1828 Caracal – Târgu-Jiu – Petroşani şi retur, la clasa a 2-a; 31% – 56% oferta valabilă în toate zilele săptămânii, la trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia – Braşov şi retur.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here