Bilanţ la ISU Gorj

354

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu” Gorj au prezentat joi bilanţul activităţii desfăşurate în anul 2013. Din acest bilanţ reiese că anul trecut pompierii gorjeni au avut, în medie, 6 intervenţii pe zi, dar şi că numărul incendiilor izbucnite pe raza judeţului, în special al celor de vegetaţie uscată, a scăzut în mod semnificativ. De asemenea, a scăzut şi numărul persoanelor decedate ca urmare a unor situaţii de urgenţă.

Potrivit bilanţului prezentat de reprezentanţii ISU Gorj, pe parcursul anului   2013, prin Dispeceratul – Centrului Operaţional Judeţean au fost preluate un număr de 2238 apeluri pentru situaţii de urgenţă, din care 1752 pentru acordarea  primului ajutor calificat (SMURD) şi 486 pentru alte situaţii de urgenţă. Pompierii au intervenit în 2124 dintre aceste situaţii.  „Pe parcursul anului 2013, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Gorj a fost solicitat să intervină la un număr de 2238 de solicitări. Dintre acestea, 1711 au fost solicitări pentru acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD, 228 reprezintă intervenţii ale echipajelor specializate pentru stingerea incendiilor, restul intervenţiilor constituindu-le asigurări de măsuri de prevenire a incendiilor şi alte situaţii”, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Acesta a mai precizat că o scăderea semnificativă se înregistrează în ceea ce priveşte numărul de intervenţii la incendii. „Comparativ cu anul 2012, înregistrăm o scădere cu aproximativ 54% la numărul incendiilor, 228 faţă de 897 înregistrate în anul 2012. O scădere semnificativă o înregistrăm la numărul incendiilor de vegetaţie uscată şi aici trebuie să recunoaştem că am fost ajutaţi şi de situaţia meteorologică”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Nu toate apelurile pentru situaţii de urgenţă preluate prin Dispeceratul – Centrului Operaţional Judeţean s-au şi concretizat. Şase dintre acestea s-au dovedit a fi alarme false, în 61 de situaţii forţele au fost întoarse din traseu, iar alte 47 de situaţii au reprezentat deplasări fără intervenţie.

Pompierii din cadrul Detaşamentului Târgu-Jiu, cei mai ocupaţi
Dintre subunităţile ISU Gorj, cel mai solicitat se pare că a fost Detaşamentul de Pompieri Târgu-Jiu, care a avut peste 1.000 de intervenţii în 2013. Cele mai puţine intervenţii le-au avut echipajele din cadrul Detaşamentului de Pompieri Motru. „Situaţia intervenţiilor pe subunităţi se prezintă astfel: Detaşamentul de Pompieri Târgu-Jiu – 1.180 de intervenţii din care 185 Garda de Intervenţie Târgu-Jiu, 51 Garda de Intervenţie Novaci, 22 Grada de Intervenţie Bumbeşti-Jiu şi 922 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical calificat; Detaşamentul de Pompieri Motru – 457 intervenţii, din care Garda Nr. 1 Motru –  64, Garda Nr.2 Tismana – 14 şi 379 intervenţii pentru acordarea primul ajutor medical calificat. Secţia de Pompieri Turceni – 481 intervenţii, din care Garda de Intervenţie nr. 1 Turceni – 44 intervenţii, Garda de Intervenţie Nr. 2 Hurezani – 27 intervenţii şi 410 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical calificat. Totodată, pe lângă intervenţiile inspectoratului, serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au participat singure la un număr de 6 intervenţii”, a precizat Liviu Dumitraşcu, şeful ISU Gorj.

Zeci de vieţi salvate
În urma intervenţiilor efectuate anul trecut, pompierii au salvat viaţa a 53 de persoane, dintre care 43 de adulţi şi 10 copii, şi au protejat bunuri şi instalaţii în valoare de 17.058.500 lei. Din păcate, pe timpul situaţiilor de urgenţă produse au fost găsite decedate trei persoane în incendii şi 12 în alte situaţii (accidente de circulaţie, înecaţi, etc.); de asemenea, alte opt persoane au fost rănite. Pe tipul desfăşurării acţiunilor operative de intervenţie nu au fost înregistrate victime sau răniţi din cadrul forţelor de intervenţie ale inspectoratului.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here