Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat pe parcursul anului 2021 un număr de 1685 controale, din care 1136 au avut ca obiect verificarea respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, iar 549 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă, transmite instituția într-un comunicat de presă.
În urma acțiunilor efectuate, pentru deficienţele constatate, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au aplicat amenzi în cuantum de 4.380.500 lei, din care 749.000 lei pentru nerespectarea normelor securităţii şi sănătăţii în muncă și 3.631.500 lei pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, dintre care 1.260.000 lei pentru nerespectarea legislației în vigoare privind munca nedeclarată.
Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, angajatorilor le-au fost trasate 3935 măsuri, 3501 în domeniul relațiilor de muncă și 434 în domeniul securității și sănătății în muncă, în vederea intrării în legalitate.
În urma verificărilor efectuate, inspectorii de muncă atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat 70 persoane prestând muncă nedeclarată, 53 nu dețineau contract individual de muncă, două nu aveau contract individual de muncă transmis în aplicația Revisal, una presta activitate având contractul de muncă suspendat, iar 14 prestau activitate în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, fiind aplicate amenzi în valoare 1.260.000 lei. Au fost aplicate 47 amenzi angajatorilor care utilizau munca nedeclarată.
Angajatorii depistați că foloseau muncă nedeclarată desfășurau activitate în domenii precum: întreținerea și repararea autovehiculelor, fabricarea și comercializarea produselor textile, confecții, pielărie și încălțăminte, comercializarea produselor din carne, fabricarea produselor de patiserie, tăierea și rindeluirea lemnului, construcţii, comerț cu amănuntul, coafură și alte activități de înfrumusețare.
Inspectorii de muncă au verificat 1557 angajatori cu privire la respectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind dispuse 40 măsuri.
Inspectorii de muncă au urmărit verificarea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare, respectiv: modul de cunoaştere, implementare şi respectare a noilor prevederi legislative, modul de realizare a măsurilor dispuse în controalele anterioare și respectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
În anul 2021, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a înregistrat şi raportat la Inspecţia Muncii, un număr de 44 accidente de muncă, din care 42 accidente cu incapacitate temporară de muncă și 2 accidente de muncă mortale.
În ceea ce priveşte interacţiunea directă cu cetăţenii şi problemele pe care aceştia le-au reclamat, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, în anul 2021, au fost înregistrate 590 de petiţii.
În cursul anului 2021 au fost verificate și înregistrate 64 contracte colective de muncă şi 13 acte adiţionale la cele deja în vigoare, numărul total al contractelor colective de muncă active la nivelul județului Gorj, la sfârșitul lunii decembrie 2021, fiind de 266.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj atrage atenția asupra faptului că, opțiunea unor angajați, de cele mai multe ori la influența angajatorilor, de a nu completa fișele de identificare atrage după sine sancționarea persoanelor în cauză cu amenzi cuprinse între 5000 și 10.000 lei, în baza prevederilor Legii 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată și actualizată.
Aducem în atenția opiniei publice controlul inspectorilor de muncă din data de 06.02.2021 când 9 persoane, identificate la lucru în beneficiul unui angajator cu domeniu de activitate tăierea și rindeluirea lemnului (gatere), au fost sancționate cu amenzi în valoare de 90.000 lei pentru refuzul de a completa fișele de identificare, ulterior instanța de judecată menținând fapta contravențională.
„În anul 2022, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va avea în continuare, ca obiective prioritare, reducerea incidenței muncii nedeclarate și subdeclarate, precum și respectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.