Bilanț Coronavirus: 367 de cazuri. Trei persoane, în stare gravă!

1821

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă că numărul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns în România la 367. Pacienții nou confirmați, 59 la număr, au vârste cuprinse între un an și 74 de ani.

Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

La Terapie Intensivă sunt internați 14 pacienți, din care trei în stare gravă. Ceilalți pacienți au o stare de sănătate bună, staționară.

În carantină sunt 4.207 de persoane, care sunt supuse verificărilor pentru a se vedea dacă au COVID-19. Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unități medicale private.

117 dosare penale au fost întocmite, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale  pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here