Biciclist lovit mortal de o ambulanță, la Scoarța

5560

Accidentul a avut loc aseară, în jurul orei 23.45, pe DN 67, în comuna Scoarța. Un bărbat de 30 de ani a murit, după ce a fost lovit de o ambulanță. Tânărul se afla pe bicicletă. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 56 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 67 Scoarţa, din direcția judeţului Vâlcea către municipiul Târgu-Jiu, a observat în scurt un biciclist, de 30 de ani, din oraşul Novaci, ce era nesemnalizat, acroșându-l cu partea dreaptă față a autospecialei. S-a acordat primul ajutor biciclistului și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior fiind constatat decesul acestuia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând ca ulterior să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.