Biciclist acroşat de un autoturism

521

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Cîlnic a ajuns la spital după ce, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DE 79, a fost acroşat de un autoturism. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În seara zilei de 7 mai, la ora 21:07, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DE 79. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului. „Din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că V.V., de 47 ani, din Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 km 53+190 m, din direcţia Rovinari în direcţia Târgu-Jiu, a efectuat manevra de depăşire a unui biciclist, iar acesta s-a dezechilibrat, ulterior fiind acroşat cu partea laterală dreapta a autoturismului”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a biciclistului, un tânăr de 20 de ani, din comuna Cîlnic, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Rovinari, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Atât conducătorului auto, cât şi biciclistului le-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.