Biblioteca Judeţeană demarează proiectul „Cum să fii turist la tine acasă”

290

Proiectul „Cum să fii turist la tine acasă” se va derula în cinci localităţi din judeţul Gorj iar principalul său obiectiv este acela de a valorifica potenţialul turistic-cultural al judeţului nostru, prin implicarea membrilor vârstnici ai comunităţii în redescoperirea valorilor culturale şi turistice ale localităţilor lor.

Practic, în cadrul acestei proiect, 25 de seniori cu vârsta de peste 65 de ani din Târgu-Jiu, Băleşti, Leleşti, Peştişani şi Scoarţa, sub îndrumarea bibliotecarilor implicaţi în proiect şi a specialiştilor din instituţiile partenere, se vor transforma în adevăraţi ghizi turistici pentru eventualii vizitatorii ai localităţii lor. Perioada de implementare a proiectului este iunie-noiembrie 2013. O primă întâlnire a bibliotecarilor implicaţi în proiect va avea loc astăzi. „Mâine (n.r. joi) avem întâlnire cu colegele bibliotecare din Băleşti, Leleşti, Scoarţa şi Peştişani. În cadrul acestei întâlniri vom stabili ce avem de făcut şi vom transmite parteneriatele către primării, ca să acorde sprijin pentru realizarea proiectului”, a precizat Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. Potrivit acesteia, următorul pas va consta în identificarea în fiecare comunitate a câte 5 seniori care doresc să se implice în proiect. Aceştia vor alege apoi, împreună cu bibliotecarii, câte trei obiective cultural-turistice pe care să le promoveze. „Nu am ales întâmplător aceste comunităţi. Ele chiar au monumente istorice care merită a fi văzute. În toate aceste localităţi găsim, de exemplu, biserici de lemn foarte frumoase. Obiectivele turistice ce urmează a fi promovate trebuie selectate în aşa fel încât să se poată face un traseu turistic în comunitate”, a declarat Olimpia Bratu. Unul dintre rezultatele acestui proiect va fi un ghid cultural-turistic care va conţine câte un traseu pentru fiecare localitate implicată în proiect. De asemenea, va mai fi elaborat şi un ghid de bune practici, ghid care va fi pus la dispoziţia altor 20 de bibliotecari din judeţ, astfel încât proiectul să se extindă şi la nivelul altor localităţi din judeţ.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here