Biblioteca Județeană a premiat participanții la concursul ”Blind date cu o carte”

911

Săptămâna trecută, managerul Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj a acordat premiile concursului ”Blind date cu o carte”.

La MansArta Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj a avut loc premierea participanților la concursul ”Blind date cu o carte”, pentru micii exploratori din clasa a IV-a A de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, coordonați de profesor învățământ primar Gabriela Mirea.
Elevii au fost întâmpinați de Maria-Luiza Sandu, managerul Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj, care i-a felicitat pentru implicarea și seriozitatea lor. Aflându-ne în perioada sărbătorilor de iarnă, evenimentul a continuat cu Bianca Hodolean, voluntara Bibliotecii Județene, care i-a încântat pe cei prezenți, cu vocea și chitara ei, interpretând trei colinde. Copiii, împreună cu cadrul didactic coordonator, au continuat în aceeași notă și le-au prezentat părinților un frumos program de colinde, poezii și chiar o mini-scenetă, cu această ocazie. Surpriza cea mare a constat în prezența lui Moș Crăciun și a elfului său la eveniment. Cei doi s-au bucurat de programul deosebit pregătit de copii, au făcut multe fotografii cu toți participanții și le-au oferit premiile copiilor.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here