Beza a pierdut la Târgu-Jiu, dar vrea în play-off: Campionatul nu se joacă doar pentru echipele cu drept de promovare

946

Antrenorul celor de la CSC Şelimbăr, Eugen Beza, crede că echipa sa poate termina campionatul în primele șase formații. CSC Şelimbăr a fost învinsă la Târgu-Jiu de Viitorul, după ce adunase 10 puncte în primele patru runde. Deși clubul său nu are drept de promovare, fiind de drept public, tehnicianul sibian are convingerea că va fi dată o lege care să sprijine echipele susținute din banii comunităților. Până atunci, obiectivul rămâne același cu al Viitorului, intrarea în play-off. ,,Obiectivul este să câștigăm cât mai multe meciuri, să ajungem în play-off. Ar fi o realizare mare pentru club și pentru noi, jucători și staff. Referitor la promovare, e o discuție mai amplă. Din punctul meu de vedere, ar trebui schimbat ceva și orice echipă să aibă drept de promovare. Campionatul nu se joacă doar pentru echipele cu drept de promovare, nu suntem sparring partener. Cunoșteam legea când ne-am înscris în campionat, dar cred că se pot face îmbunătățiri la această lege. Oricât am vrea noi să o dăm pe privat, privatul nu poate susține sportul românesc. Am lucrat 5 ani la Hermannstadt, știu ce probleme sunt, iar statul este salvatorul sportului românesc, nu numai al fotbalului. Ne place sau nu să acceptăm! Sportul generează sănătate și cred că statul ar trebui lăsat, așa cum poate, să bage bani în sport”, a spus antrenorul sibian. Alături de CS Comunal Șelimbăr, Steaua București, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița și Minaur Baia Mare sunt formațiile fără drept de promovare. ,,La fel ca în sezonul precedent, nu există nicio prevedere legală care să interzică unui club de drept public participarea în play-off-ul Ligii 2 sau câștigarea competiției”, a transmis FRF.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here