Luptătorii gorjeni Alexandru Beșliu (CSM Târgu Jiu-CS Pandurii) și Eduard Popescu (CS Pandurii) au disputat o finală inedită la Campionatul Național de Juniori de la Bacău.
Competiția a avut loc în perioada 16-18 octombrie, iar cei doi sportivi s-au întâlnit în finală la categoria 125 de kilograme. Câștig de cauză a avut Beșliu, deși luptătorul a fost chinuit și de o accidentare.,,Pentru mine, această medalie, după o perioadă foarte lungă de stat, fără competiții oficiale, înseamnă un nou start foarte bun. Sper să obțin rezultate la fel de bune și la competițiile ce urmează. Nu a fost un campionat ușor, am întâlnit adversari foarte bine pregătiți. Eu am avut și câteva dezavantaje, și aici vorbesc de accidentarea cu care am intrat în concurs, dar și diferența de kilograme. Eu am avut cu vreo 20 de kg mai puțin decât adversarii mei, dar am avut grijă și am dat tot ce am putut pentru a aduce medalia de aur la Târgu-Jiu. Sincer, cu accidentarea mi-a fost puțin teamă că pot pierde medalia de aur, dar m-am mobilizat așa cum trebuie pe saltea și a ieșit așa cum a promis la plecare, medalia de aur”, a declarat Alexandru Beșliu pentru csmtargujiu.ro.Luptătorii gorjeni sunt pregătiți de antrenorii Ștefan Tănase și Mădălin Gorjanu. La aceeași categorie, pe locul trei s-a clasat Alexandru Lujanschi, de la CSM Călărași. Următoarea competiție pentru sportivii noștri este Campionatul Național de Seniori, ce va avea loc în perioada 23-25 octombrie, la Reșița.
Cătălin Pasăre