Beșliu nu a avut rival la Târgu Mureș

1166

Luptătorul gorjean Alexandru Beșliu (CSM Târgu Jiu – CS Pandurii) a câștigat titlul național la juniori. Competiția de la Târgu Mureș s-a desfășurat în perioada 12-14 noiembrie, iar Beșliu a concurat la categoria 97 de kilograme. A fost ultimul concurs în care Alex a participat la acest nivel de vârstă. Gorjeanul l-a învins în finală pe Mircea Fabian de la CSM Călărași. Acum, luptătorul antrenat de Mădălin Gorjanu și Ştefan Tănase vrea să demonstreze și la seniori. ,,A fost ultimul meu an de juniorat și mi-am dorit să închei această perioadă așa cum se cuvine. Mi-am dorit foarte mult acest titlu. Am concurat împotriva unor sportivi foarte buni. Nu a fost deloc ușor, dar m-am mobilizat foarte bine și mi-am îndeplinit dorința de a rămâne campion național de juniori, ca și în anii precedenți. Urmează competiția de la sfârșitul lunii, dar de data aceasta la seniori. Sper să mă refac destul de repede pentru această competiție și să aduc un rezultat notabil pentru orașul Târgu-Jiu. În ceea ce privește planurile de viitor, îmi doresc să am din ce în ce mai multă putere de muncă pentru a demonstra tinerilor din Gorj că sportul poate avea un rol important în viața lor și le poate aduce multe satisfacții”, a declarat Beșliu pentru csmtargujiu.ro. Mădălin Gorjanu a apreciat că luptătorul său este un exemplu de dăruire și un sportiv de certă valoare. „Alex și-a confirmat statutul de favorit și a câștigat titlu de campion național fără emoții. Și-a dominat clar toți adversarii pe care i-a întâlnit. Vreau să-l felicit pe Alex, care este un real exemplu pentru toți, pentru tot ceea ce face în acest sport și vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor celor care fac posibil ca el să rămână în continuare în județul Gorj”, a spus antrenorul. Alexandru Beșliu are 20 de ani.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here