Luptătorul gorjean Alexandru Beşliu (CSM Târgu Jiu – CS Pandurii) s-a clasat pe locul 5 în cadrul Finalei Campionatului Național de Seniori, de la Reşiţa, întrecere care s-a desfășurat în perioada 26-28 noiembrie. Alex a participat la categoria 92 de kilograme, fiind debutul oficial la seniori, deşi sportivul nostru a mai concurat la o categorie superioară de vârstă. Din păcate, luptătorul pregătit de Mădălin Gorjanu şi Ştefan Tănase a pierdut dramatic medalia de bronz. ,,Alex a avut o evoluție bună, având în vedere că el este foarte tânăr și a luptat la o altă categorie de greutate. A luptat în finala mică pentru medalia de bronz și a fost la un pas pe podium, dar plusul de experiență al adversarului a făcut diferența. Să pierzi un meci care s-a terminat 1-1, este cu adevărat dramatic. Criteriul de departajare în acest caz a fost ultimul punct câștigat. Sincer să fiu, eu cred că dacă acest meci nu era pentru bronz, Alex ar fi câștigat meciul. Probabil că presiunea medaliei l-a apăsat atât de tare și l-a copleșit. E greu de digerat, dar este doar la început la seniori. Avem mult de lucru, dar până la urmă am ajuns la sfârșitul unui an bun și trebuie să fim încrezători în viitor și în capacitatea lui Alex de a reveni mai puternic la următoarele concursuri, așa că, Alex, capul sus! Sunt sigur că pe viitor vom ajunge unde ne-am propus”, a explicat antrenorul Gorjanu. Beșliu a declarat că nu a fost la parametrii maximi din punct de vedere fizic, dar şi că a fost dezamăgit că nu a încheiat anul pe podium. „Am fost la acest turneu cu gândul de a mă întoarce acasă cu o medalie, dar, din păcate, nu am reușit. După turneul de juniori nu am avut destul timp să mă refac și probabil asta a contat, a fost un minus pentru mine. Sunt puțin dezamăgit că nu am reușit să îmi duc misiunea până la capăt, dar pe viitor voi lucra mai mult și sunt sigur că voi realiza tot ce îmi voi propune”, a spus luptătorul pentru csmtargujiu.ro.
Cătălin Pasăre