Liberi după scandal

1288

Cei doi bărbați de 42 și 49 de ani, din comuna Drăgotești, care au ajuns, luni seara, în arestul IPJ Gorj, în urma unei altercații care a avut loc pe terasa unui bar din localitate, au fost eliberați marți. Anchetatorii i-au pus sub control judiciar, pe o perioadă de 30 de zile. Cei doi sunt cercetați pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. ,,Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul de 42 de ani, în timp ce se afla pe terasa unui local public de pe raza localităţii, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de alcool, ar fi fost lovit de celălalt bărbat, de 49 de ani, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică. Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au fost comise faptele şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.