Bergodi, optimist: ,,Echipa Craiovei este foarte puternică”

1758

Antrenorul Universităţii, Cristiano Bergodi, îşi va cunoaşte, astăzi, elevii. Tehnicianul italian a ieşit din carantina petrecută într-un hotel din Craiova, şi este gata să se apuce de treabă. Marele regret al lui Bergodi este că nu va evolua pe un Stadion ,,Ion Oblemenco” plin, dar promite că formaţia pe care o conduce va arăta bine în play-off. Bergodi a mai declarat că nu vor pleca jucători importanţi, iar în sistemul tactic nu vor apărea modificări majore.„Va fi foarte, foarte greu fără suporteri. Suntem la 4 puncte de CFR, nu va fi ușor, dar sunt sigur că vom face o figură bună. Trebuie să ne gândim la victorie la fiecare meci. Mihăilă este un jucător talentat, până la sfârșitul campionatului sigur va fi alături de noi, este foarte important pentru noi. Eu mă motivez singur, așa cum am fost și ca jucător. Nu va fi ușor să pun totul la punct, nu e timp, nu voi schimba tot ce a făcut Papură. O să vedem, poate trebuie schimbat ceva, însă totul se va face ușor. Am găsit personal amabil la hotel, sunt mulțumit de condiții. Am urmărit jocurile echipei pentru a-mi face o părere despre echipă, să văd ce jucători am la dispoziție. O să vorbesc față în față cu fotbaliștii”, a spus italianul.Bergodi a declarat că nu îl sperie presiunea rezultatelor, şi este fericit că a ajuns în sfârşit la Craiova. Italianul este mulţumit de lotul pe care îl are la dispoziţie, dar şi că are, din nou, posibilitatea de a antrena una dintre echipele cu pretenţii din România. „Acum patru ani nu am putut să vin la Craiova, am avut ceva probleme personale, dar sper să fi venit în momentul potrivit. Trebuie să avem mentalitate de învingători, sper să dau încredere jucătorilor, pentru că avem lot bun. Echipa Craiovei de acum este foarte puternică, la fel cum era Steaua în 2009, mai bună decât celelalte pe care le-am antrenat, însă nu va fi cel mai greu mandat de antrenor pe care l-am avut în țară, a fost greu și la FCSB, și la Voluntari și la Cluj.” Noul principal al Ştiinţei este de părere că doljenii pot recupera handicapul faţă de lider, dar greşelile individuale trebuie să dispară. „S-au făcut greșeli în apărare, dar se pot remedia, rezultatele sunt cele mai importante. Avem trei meciuri cu echipele FCSB și CFR, dar trebuie să fim atenți și la celelalte echipe, 4 puncte înseamnă că avem șansă la campionat”, a afirmat tehnicianul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.