Berculescu, dornic de reîntâlnirea cu fani: Va fi un turneu special

1326

CSM Târgu Jiu își prezintă, în această seară, lotul cu care va aborda noul sezon competițional. Fanii baschetului au mai multe motive de bucurie. În primul rând, au posibilitatea să-și vadă din nou favoriții de la fața locului. De asemenea, unul dintre idolii tribunelor, Porter Troupe, a revenit în orașul lui Brâncuși. Nu în ultimul rând, CSM încearcă să prindă un loc de play-off, iar asta înseamnă că oficialii secției de baschet sunt încrezători că au format o echipă mai competitivă ca în sezonul precedent. Unul dintre numeroșii sportivi gorjeni de la echipă, Camil Berculescu, a declarat că abia așteaptă să evolueze din nou cu fanii în tribune. „Turneul organizat la Târgu-Jiu va fi un turneu special, și spun asta pentru că, după o foarte lungă perioadă de timp, în sfârșit, vom avea parte de suporteri în sală. La fel cum și lor le este dor de meciurile de baschet de la Sala Polivalentă, la fel de dor ne este și nouă să jucăm cu public. Sperăm că se vor ocupa cât mai multe locuri și că vom reuși să readucem spectacolul baschetbalistic pentru suporterii gorjeni”, a spus Camil pentru site-ul oficial al CSM-ului. Steaua București și SCM U Craiova vor fi adversarele gorjenilor în turneul amical de la Târgu-Jiu. CSM joacă vineri, de la ora 19.00, și duminică, de la ora 17.00.„Va fi un turneu destul de greu, echipele încă nu au intrat pe linia de plutire având în vedere chimia, relațiile dintre coechipieri, relațiile tehnico-tactice. De altfel, pentru astfel de factori se organizează turneele amicale, factori care aduc un plus tuturor. Ne dorim clar victoria, în ambele meciuri, dar trebuie să ținem cont și de faptul că suntem la început de sezon, unii într-o formă fizică mai bună, alții într-o formă fizică mai puțin bună. Noi vom încerca să dăm tot ce putem. Sper să nu avem probleme cu accidentările, pentru că cel mai important este să intrăm în noul sezon sănătoși și apți de joc”, a mai spus Berculescu. Primul meci oficial al echipei de baschet va fi împotriva formației CSO Voluntari, în Cupa României. Partida este programată la Târgu-Jiu, peste două săptămâni.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here