Berca îi face un serviciu lui Crăc

582

Consilierul municipal Eduard Berca (PDL) ameninţă de câteva zile că îşi dă demisia din Consiliul Local Târgu-Jiu, el fiind nemulţumit de modul cum îşi desfăşoară activitatea această autoritate locală. Berca a afirmat că a luat această decizie ca urmare a faptului că, în ciuda faptului că nu a fost de acord cu unele hotărâri aprobate şi s-a opus acestora, nu a reuşit să schimbe nimic. În locul lui Berca ar putea promova consilier tatăl omului de afaceri Marius Benegui, deşi se ştie că Dan Vâlceanu nu vrea să respecte lista pentru a-l promova în acest organism pe Traian Crăc.

“Consiliul Local este un organism amorf, un melc în care voinţa primarului, în speţă, se materializează fără niciun fel de păreri, de poziţii din partea marii majorităţi a consilierilor. Nu există nicio posibilitate să mă răzgândesc”, a spus Eduard Berca. Pedelistul se află la primul mandat de consilier local şi a obţinut postul după ce a candidat pentru funcţia de primar al mnunicipiului, în 2012. A obţinut un scor dezastruos, dar l-a primit la schimb pe cel de consilier, de care acum, după doi ani, se declară nemulţumit. Berca, preşedinte al PDL Târgu-Jiu, a candidat şi pe un loc neeligibil de europarlamentar.
Interesant este că Berca vrea să-şi lase postul cu dedicaţie lui Traian Crăc şi nu celui care îl urmează în lista de aleşi ai partidului. “Va fi propus un alt coleg de pe lista de candidaţi din 2012 susţinut şi acceptat de Consiliul Local, pentru că nu e vorba de o retragere a susţinerii, e vorba de o demisie efectivă. Va fi cel desemnat de partid după discuţiile din cadrul organizaţiei municipale”, a precizat democrat-liberalul.
Măsura nu este una democratică, dar specifică noului PDL.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here