«Bellum omnium contra omnes» în…Ţara Sfântă – ,,Armele sunt instrumente fatale care ar trebui utilizate numai atunci când nu există alternativă”! (Sun Tzu: «Arta războiului»)

978

După ce am analizat cu atenţie cugetările marelui strateg chinez Sun Tzu, care în magistrala sa lucrare intitulată «Arta războiului», asupra căreia vom reveni de mai multe ori în viitor, promovează şi propune acea «artă» nebănuită de a privi şi de a trata tema războiului, am considerat că această carte trebuie să fie în buzunarul din dreptul inimii tuturor celor care sunt implicaţi în orice tip de război, dar, mai ales în situaţia devastatoare legată de actualul conflict din Orientul Mijlociu, în care nu se confruntă doar Statul Israel şi Organizaţia Palestiniană «Hamas», ci, avem de-a face cu «un război al tuturor contra tuturor» intereselor celor care cred că ar conduce lumea prin puterea banilor şi prin forţa armelor, fiindcă oamenii politici debitează numai discursuri războinice, pentru a se face auzit şi ascultat numai glasul demonic al armelor şi al distrugerii! Nu, domnilor, numai Dumnezeul Cel Atotputernic, Acela Care este «Creatorul cerului şi al pământului», numai Preaînaltul poate rezolva criza din Orientul Mijlociu şi din alte zone de conlict armat ale globului, pentru că numai El cunoaşte cu adevărat Calea şi Adevărul care pot deveni realitate, prin implicarea oamenilor providenţiali care au intarsiat în sufletul lor cele două cuvinte: ,,PACE VOUĂ”, pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a rostit pentru mântuirea lumii! În această societate secularizată în care vorbesc numai banii şi nebunii care cred că «viaţa nu valorează nimic», va trebui să învăţăm ca să trăim prin înţelepciunea celor două cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos şi să înţelegem că «nimic nu valorează cât viaţa» aceasta trecătoare pe care Creatorul ne-a dăruit-o pe acest pământ, pentru a ne curăţi sufleteşte şi pentru a ne îndrepta, în cele din urmă, prin înfricoşata judecată, la viaţa cea veşnică!

„O ofensivă terestră în Gaza este inevitabilă pentru a eradica aripa armată a «Hamas»”!
Am făcut această introducere pentru a ne înscrie în titlul unui articol intitulat «Bellum omnium contra omnes» în…Ţara Sfântă, fiindcă atacul terorist al Organizaţiei Palestiniene «Hamas» angajează şi implică în mod cu totul deosebit o alianţă regională care cuprinde Iranul, Siria şi gruparea islamistă şiită «Hezbollah» din Liban, cele care se opun, în general, politicii americane în Orientul Mijlociu şi Israelului! Şi chiar dacă baza sa de putere şi de susţinere imediată se află în Gaza, «Hamas» are, de asemenea, susţinători în toate teritoriile palestiniene şi are lideri răspândiţi în tot Orientul Mijlociu, inclusiv în ţări precum Qatar, cel care se implică şi devine mediator între Israel şi Fâşia Gaza, în vederea unor negocieri pentru eliberarea ostaticilor israelieni răpiți de gruparea teroristă «Hamas», informaţia fiind confirmată chiar de către ministrul de externe din Qatar, Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani. Aşadar, după ce gruparea palestiniană «Hamas» a atacat Israelul, provocând o surpriză uriașă prin amploarea atacului, dar mai ales prin planificarea minuțioasă care a dat peste cap faimoasele servicii de informații israeliene, dar și puternica armată israeliană care opera Gardul care terestru înconjura enclava palestiniană, Israelul desfăşoară o mega operaţiune aprobată şi sprijinită de către Statele Unite, considerând că va fi «o lecţie» pentru întreaga regiune, cu toate că bilanţul victimelor din Israel a crescut la 1.200 de morţi şi există 50 de ostatici confirmaţi sau persoane dispărute, iar, de partea palestinienilor, ultimul bilanţ arată că 900 de oameni au murit în Gaza. Între timp, primele echipamente militare americane au sosit în Israel, iar oficialii din Israel susțin că lovitura primită de ei este un atentat mai mare decât ceea ce s-a petrecut pe 11 septembrie în SUA, motiv pentru care președintele SUA a transmis Israelului că are datoria de a răspunde cu forţă atacurilor teroriste ale «Hamas», ceea ce înseamnă că avem de-a face cu un limbaj al ameninţărilor armate şi al intensificării confruntărilor militare, fără a se face vreo referire la intenţia de a se pune capăt conflictului prin acordarea unei şanse minime prin care s-ar ajunge la negocieri de pace! Drept urmare, forţele aeriene israeliene, care au vizat sute de ţinte în Fâşia Gaza, susţin că ar fi lovit casa rudelor lui Mohammad Deif, comandantul militar al «Hamas», într-un cartier Qizan an Najjar din Khan Younis, că l-ar fi ucis chiar pe fratele lui Mohammad Deif şi au distrus un sistem avansat de detectare dezvoltat de «Hamas», care era folosit pentru a detecta aeronavele, iar, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al forţelor de apărare israeliene, a declarat miercuri dimineaţă că 300.000 de rezervişti au fost trimişi în sud, în apropiere de Gaza, şi se pregătesc să execute ,,misiunea care ne-a fost încredinţată de guvernul israelian: să ne asigurăm că «Hamas», la sfârşitul acestui război, nu va avea nici o capacitate militară prin care să poată ameninţa sau ucide civili israelieni”, mai ales că aeronavele israeliene au bombardat peste optzeci de ţinte în Beit Hanon, un oraş situat în extremitatea de nord-est a Fâşiei Gaza! Aceste lovituri se adaugă celor peste 450 de ţinte din Al-Furqan, inclusiv cele peste 200 de lovituri, printre care şi asupra unor bănci şi locuri despre care forţele de apărare ale Israelului spun că ar fi fost folosite de «Hamas» pentru a dirija atacuri împotriva Israelului. La rândul său, Contraamiralul Ami Ayalon, fostul şef al «Shin Beth» – serviciul de informaţii interne al Israelului – a declarat că „o ofensivă terestră în Gaza este inevitabilă pentru a eradica aripa armată a «Hamas»”, dar a subliniat că trebuie să existe o schimbare de abordare politică în problema palestiniană, arătând cu degetul acuzator inclusiv guvernul pentru eşecul serviciilor de securitate, care au fost «oarbe», spune acesta, mai ales că mulţi se întreabă şi nu pot explica inexplicabilul eşec al serviciilor de informaţii israeliene care au făcut unele greşeli fatale!

,,Trebuie să ne îndreptăm vineri spre pieţele şi străzile din lumea arabă şi islamică”!
Iar, dacă avem în vedere şi unele reacţii pe plan internaţional, să mai precizăm că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat Statele Unite pentru decizia de a muta mai aproape de Israel portavionul «USS Gerald R. Ford», aflat în Mediterană, în acest fel, Erdogan acuzând Washingtonul că vrea să se comită masacre deosebit de grave în Fâşia Gaza, întrebând în felul său: ,,Ce va face portavionul Statelor Unite în apropiere de Israel, de ce vine? Ce vor face bărcile şi avioanele din jurul lui? Ele vor lovi Gaza şi împrejurimile şi vor lua măsuri pentru (comiterea de) masacre grave acolo”, a spus şeful statului turc într-o conferinţă de presă la Ankara cu cancelarul austriac Karl Nehammer! De asemenea, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, în coordonare cu guvernul egiptean, ar fi ordonat livrarea de ajutor umanitar în Fâșia Gaza prin trecerea frontierei la Rafah, iar, fostul şef al «Hamas», Khaled Meshaal, a lansat pentru mâine un apel la proteste în întreaga lume musulmană în sprijinul palestinienilor şi a cerut populaţiei din ţările vecine să se alăture luptei împotriva Israelului, când a spus: ,,Trebuie să ne îndreptăm vineri spre pieţele şi străzile din lumea arabă şi islamică”, a declarat Meshaal, care în prezent conduce biroul Hamas din diaspora. Acesta locuieşte în Qatar şi a mai declarat că guvernele şi popoarele Iordaniei, Siriei, Libanului şi Egiptului au o datorie mai mare de a-i sprijini pe palestinieni deoarece: ,,Triburile Iordaniei, fiii Iordaniei, fraţii şi surorile Iordaniei… Acesta este un moment al adevărului şi graniţele sunt aproape de voi, cu toţii vă cunoaşteţi responsabilitatea, de aceea, pentru toţi învăţătorii care predau jihadul… pentru toţi cei care predau şi învaţă, acesta este un moment de aplicare (a teoriilor)”, a declarat Meshaal! La rândul lor, autoritățile din Fâșia Gaza descriu un tablou apocaliptic şi acuză Israelul de un adevărat măcel împotriva civililor, că atacă fără nici un discernământ și comit cel mai mare masacru al civililor din istoria modernă a omenirii, iar, în Fâșia Gaza oamenii nu mai au provizii și riscă să rămână fără apă şi fără curent, inclusiv în spitale. În loc de concluzie, dacă facem încă o trimitere la ilustrul strateg chinez Sun Tzu, care în lucrarea sa intitulată «Arta războiului», se dovedeşte atât de înţelept, poate că din perspectiva lui «Bellum omnium contra omnes» în…Ţara Sfântă, ar trebui ca să fie gândit mult mai bine un «Pax omnium per omnes», pentru a propune şi a promova acea «artă» nebănuită de a privi şi de a trata tema PĂCII! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.