«Bellum omnium contra omnes» în…«Leviathan» – ,,În urmă cu câţiva ani, mi-a trecut prin cap să spun că trăim un al treilea război mondial în bucăţi. Acum, pentru mine, al treilea război mondial a fost declarat”!

959

Încă din anii facultăţii, am fost preocupat şi în mare parte nedumerit de ceea ce poate însemna semantica uşor nedesluşită a expresiei: «BELLUM OMNIUM CONTRA OMNES» (războiul tuturor contra tuturor), aparţinând filosofului englez Thomas Hobbes, care în lucrările sale «De Cive» (1642) şi «Leviathan» (1651), capit. XII (1) consideră că este vorba despre o situaţie caracteristică a omenirii în starea ei naturală sau de semi-sălbăticie, înainte ca oamenii să intre într-o societate a convieţuirii paşnice, deci, e vorba despre lumea barbară aflată într-un război perpetuu al fiecăruia împotriva aproapelui, ca o stare a oamenilor fără societate civilă! Deoarece, fiecare om, dintr-o necesitate naturală, dorește ceea ce este bine pentru el, considerăm că nici nu există cineva cu mintea normală care să considere că un război al tuturor împotriva tuturor, care neapărat aderă la o astfel de stare, să fie bun pentru el! Desigur, dacă devine evident că în timpul în care oamenii trăiesc fără o putere statală comună, care să-i țină pe toți în limitele respectului legii, ei se află în acea stare care se numește «război», iar, într-un război care este al fiecărui om împotriva fiecărui om, nu există loc pentru o convieţuire paşnică, pentru Pacea pe care ne-o dăruieşte Preaînaltul Dumnezeu, deoarece rodul firesc al acesteia este incert! Prin urmare, nu există cultură, nici urmă de civilizaţie şi de comportament civilizat, pentru că omenirea este dominată de frica permanentă şi de pericolul de moarte violentă, în condiţiile refugiului într-o viață solitară, contrastantă şi marcată de dominaţia banilor, nesigură, brutală și scurtă!

,,Războiul este o nebunie, el distruge mereu”!
Am în vedere faptul că de aproape doi ani, de la începutul «operaţiunii speciale» a Rusiei împotriva Ucrainei, parcă întreaga lume a intrat într-o eră a propagandei războinice, a cursei înarmărilor şi a escaladării conflctelor militare în diferite zone ale globului! Poate că nu întâmplător, Papa Francisc spunea că: «Trăim un al treilea război mondial pe bucăţi», tocmai pentru a ne atrage atenţia că războiul înseamnă autodistrugere, iar, în acest sens, înţeleptul Suveran Pontif subliniază că: ,,În urmă cu câţiva ani, mi-a trecut prin cap să spun că trăim un al treilea război mondial în bucăţi. Acum, pentru mine, al treilea război mondial a fost declarat, iar, acest lucru ar trebui să ne dea de gândit! Ce se întâmplă cu omenirea care a avut trei războaie mondiale într-un secol? Nu înțeleg, războiul distruge! Uneori, mă gândesc la mamele cărora le sună poștașul la ușă: Doamnă, o scrisoare pentru dumneavoastră! Doamnă, avem onoarea să vă spunem că sunteți mama unui erou! Da, mamei îi rămâne din fiul ei, doar acea scrisoare! Războiul este o nebunie, el distruge mereu! Și tu spui acum că asta e cruzime, pentru că o agresiune duce la altă agresiune, și apoi la alta, și alta. Se continuă așa! Se distruge ca într-un «joc al morţii», şi apoi, mai sunt foametea şi frigul, iar, mereu, războiul poate aduce atât de multe lucruri, el distruge”! Să fim înţeleşi, războiul are la bază nu numai disputele teritoriale, etnice, rasiale sau religioase, dar, mai ales îndepărtarea de Dumnezeu şi amnezia mai mult decât maladivă de a da la o parte minunatele cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos: ,,PACE VOUĂ”, care trebuiesc înscrise cu litere de aur în memoria vie a umanităţii!

,,Ce se întâmplă cu omenirea care a avut trei războaie mondiale într-un secol”?
Am făcut această amplă introducere, pentru că Mișcarea islamistă «Hamas» a lansat sâmbătă dimineaţa, din Fâşia Gaza, cel mai mare atac din ultimii ani asupra Ţării Sfinte, într-un asalt surpriză care a combinat luptători înarmați care au traversat gardul de demarcație dintre Fâşia palestiniană şi statul Israel, cu un baraj masiv de rachete lansate asupra localităţilor israeliene, inclusiv asupra Ierusalimului şi asupra Tel-Aviv-ului! De altfel, gruparea armată palestiniană «Hamas» a lansat «Operațiunea Potopul Al Aqsa», împotriva Israelului, cea mai mare ofensivă de acest tip din ultimele decenii, iar, «Al Aqsa» este numele marii moschei din orașul Vechi al Ierusalimului, care datează de peste un mileniu. Deci, atacul a început sâmbătă pe la orele 6,30, când «Hamas» a început să lanseze din Fâșia Gaza mii de rachete spre Israel, după care au fost raportate mai multe victime. Inclusiv Radioul militar israelian a transmis informaţii că luptători palestinieni din Gaza s-au infiltrat în Israel, că sunt înarmați cu vehicule blindate şi au pătruns în interiorul Israelului, că alții au intrat cu parapante motorizate pe teritoriul israelian, ca şi o serie de încercări de trecere cu bărci, pe cale maritimă, teroriştii palestinieni luând ostatici israelieni militari şi civili. Imediat, armata israeliană a declarat că forțele sale operează în interiorul Fâșiei Gaza, dar nu a oferit detalii despre aceasta şi a îndemnat populația care locuiește în apropierea graniței cu Fâşia Gaza să rămână în case, după care, ministrul israelian al apărării a aprobat mobilizarea rezerviștilor militari. La rândul său, comandantul aripii militare a «Hamas» a făcut apel la grupurile armate din Liban ca să se alăture luptei împotriva Israelului, inclusiv organizaţia Hezbollah, care a apărut în timpul Războiul din Liban din 1982 ca o organizație paramilitară șiită libaneză. Sirenele de avertizare au răsunat în sudul și centrul Israelului, inclusiv în Ierusalim, iar armata israeliană a anunțat că se află pe picior de război și mobilizează rezerviști. Primul ministru, Benjamin Netanyahu a convocat o reuniune de urgență a șefilor din domeniul securității, în condițiile în care armata israeliană a început să lovească ținte «Hamas» și este de așteptat ca răspunsul la atac să fie devastator! Agenţiile de ştiri au transmis permanent informaţii despre situaţia din teren, iar, şefii de state şi de guverne au luat atitudine imediată şi au condamnat actul terorist, care s-a dovedit a fi îndelung pregătit şi care a surprins apărarea israeliană, inclusiv serviciile secrete ale statului evreu! Pentru moment, efectele atacului terorist sunt greu de apreciat, pentru că ele sunt evaluate, mai ales în sute şi mii de morţi şi răniţi sau în soldaţi, femei şi copii luaţi ostatici! Ca un remember, să amintim că Organizaţia palestiniană «Hamas» a luat fiinţă în 1987 ca o mişcare de Rezistenţă Islamică, în timpul primei «Intifada» sau a primei forme de revoltă palestiniană, fiind susţinută de către Iranul şiit şi împărtăşeşte ideologia islamistă a «Frăţiei Musulmane», care a fost înfiinţată în Egipt la sfârşitul primelor două decenii ale secolului trecut! De altfel, «Hamas» conduce Fâşia Gaza din anul 2007, după un scurt război civil cu forţele loiale mişcării «Fatah», condusă de către preşedintele Mahmoud Abbas, care este ceva mai conciliant şi se află în Cisiordania de unde conduce Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Se consideră că preluarea controlului asupra Fâşiei Gaza de către «Hamas» a urmat victoriei sale în alegerile parlamentare palestiniene din 2006 – ultima dată când acestea au avut loc. Totodată, «Hamas» l-a acuzat pe Abbas că a conspirat împotriva sa, iar, de atunci, au avut loc numeroase conflicte cu Israelul, implicând adesea atacuri cu rachete ale «Hamas» dinspre Gaza în Israel şi atacuri aeriene şi bombardamente israeliene asupra Fâşiei Gaza. În fine «Hamas» refuză să recunoască statul Israel şi s-a opus în mod violent acordurilor de pace de la Oslo, negociate între Israel şi OEP, la mijlocul anilor 1990. Organizaţia «Hamas» are o aripă armată călăuzită de ideologia războiului, numită «Brigăzile Izz el-Deen al-Qassam», care a trimis în Israel militanți înarmaţi şi atentatori sinucigaşi cu bombe şi în acest fel, îşi consideră activităţile armate drept rezistenţă împotriva ocupaţiei israeliene. Prin Carta sa fondatoare din 1988 se cerea distrugerea Israelului, deşi liderii «Hamas» au oferit uneori un armistiţiu pe termen lung sau «Hudna» în arabă, cu statul Israel, în schimbul unui stat palestinian viabil pe toate teritoriile palestiniene ocupate de Israel în războiul din 1967, cu toate că cei mai mulţi dintre conducătorii israelieni consideră acest lucru ca o diversiune, mai ales că «Hamas» este considerată organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Egipt şi Japonia. (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.