Beată la volan

439

Beata la volanO gorjeancă în vârstă de 40 de ani, din Fărcăşeşti, a fost depistată la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării, în prezent femeia fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Luni seara, în jurul orelor 23:15, în timp ce acţionau pe DE 79 – Moi, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari au identificat la volanul unui autoturism o femeie în vârstă de 40 ani, din comuna Fărcăşeşti. Aceasta conducea autoturismul proprietate personală, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Testată cu aparatul etilotest, conducătoarea auto a prezentat o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, aceasta a fost prezentată la Spitalul Orăşenesc Rovinari, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării, iar în prezent o cercetează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here