Beat fiind, a căzut de pe bicicletă

602

Este pățania unui bărbat în vârstă de 55 de ani, din Bălești, care a ajuns pe mâinile medicilor după ce a căzut de pe bicicletă!

„În după-amiaza zilei de luni, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Bălești, în care a fost implicat un biciclist. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DN-67-Bălești, din direcția localității Târgu Jiu către Bălești, s-ar fi dezechilibrat și a căzut la nivelul solului. În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În urma testării biciclistului de către polițiști cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,71 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i totodată recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here