Bazinul minier Rovinari – 1950-2010 – O istorie vie (III) –

Aşa cum am prezentat în articolul anterior, cu data de 1 ianuarie 1955, prin HCM 2085, s-a înfiinţat Întreprinderea Carboniferă Rovinari (devenită ulterior Întreprinderea minieră Rovinari) cu sediul în Rovinari, raionul Târgu-Jiu, Regiunea Craiova.

La început unitatea a funcţionat la conacul familiei Tătărescu din satul Poiana, preluat de la Uzinele mecanice Sadu, care administrase până atunci această proprietate formată din: Cula Poenaru – Tătărescu (cula mare), Casa Antonie Mogoş (cula mică), o biserică cu turnul clopotniţă, un chioşc de vânătoare şi o suprafaţă mare de teren. Conacul şi dependinţele au servit iniţial pentru cazarea angajaţilor întreprinderii care proveneau din alte zone şi parţial ca birouri, până la construirea noului sediu.

În anul 1992, proprietatea familiei Tătărescu, a fost trecută pe lista de monumente şi ansambluri arhitecturale, la poziţia 20B – 218, sub denumirea de „Ansamblul Tătărescu”. Acest ansamblu a fost reparat, bine întreţinut şi mobilat de către I.M. Rovinari, iar din anul 1982 până la strămutare în anii 2000 a fost folosit pentru protocol şi evenimente deosebite din activitatea minieră.

Este de datoria mea să reamintesc gorjenilor personalitatea familiei Tătărescu şi contribuţia ei la dezvoltarea economică şi culturală a judeţului Gorj, precum şi unele evenimente ce au avut loc la moşia de la Poiana (denumirea aparţine familiei).

Gheorghe Tătărescu a intrat la 14 noiembrie 1933, ca ministru al Industriei şi Comerţului în guvernul naţional liberal al lui I.G. Duca. La scurtă perioadă de timp, după asasinarea lui I.G. Duca, la 29 decembrie 1933, de către legionari în gara Sinaia, Gheorghe Tătărescu a fost investit de regele Carol al II-lea cu funcţia de prim-ministru pentru a prezida de la 5 ianuarie 1934 până la 28 decembrie 1937, ultimul guvern democratic de partid al României Mari.

Pe toată perioada cât a deţinut funcţia de prim-ministru al României Mari, a alocat sume importante de la bugetul de stat pentru industrializarea judeţului Gorj – eminamente agricol, cu ajutorul cărora s-au construit: Fabrica de Ţigarete, Fabrica de Confecţii, Uzinele Sadu şi Topitoria de In şi Cânepă, iar în domeniul social Sanatoriul Dobriţa.

Soţia sa Arethia Tătărescu – Marea Doamnă a Gorjului interbelic, prin fundaţia sa Liga Naţională a Femeilor Române din Gorj, a contribuit la realizarea unor edificii culturale: Ansamblul sculptural „Constantin Brâncuşi”, Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Calea Eroilor, Monumentul Mausoleu „Ecaterina Teodoroiu” şi altele.

Regele Carol al II-lea, a participat la 7 noiembrie 1937 la sfinţirea Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, după care s-a deplasat la moşia Tătărescu din localitatea Poiana. Tot acolo au avut loc multe întâlniri cu membrii guvernului. După retragerea de la putere, în luna iulie 1940, la Poiana – Gorj a elaborat memoriul „Evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord” sub forma unei broşuri, tipărite la Craiova, pentru a explica opiniei publice cauzele şi împrejurările pierderii „provinciilor voievodale” şi „Politica noastră externă” memoriu elaborat tot la Poiana – Gorj, la 01 mai 1943 şi difuzat în medii politice.

La 6 martie 1945 Gheorghe Tătărescu a primit demnitatea de vicepremier şi de ministru al Afacerilor Externe, în guvernul condus de Dr. Petru Groza. În această calitate a rostit o cuvântare memorabilă în ziua de 14 august 1946, în Palatul Luxemburg din Paris în faţa reprezentanţilor celor 21 noţiuni, în care a dat dovadă de înalt spirit patriotic şi de adevărat apărător al intereselor naţiunii române. Gheorghe Tătărescu a condus delegaţia română la Paris pentru semnarea Tratatului de Pace cu Puterile Aliate şi Asociate la 10 februarie 1947.

La data de 6 noiembrie 1947 şi-a dat demisia din guvernul Dr. Petru Groza, în urma votului de neîncredere al parlamentului.

După ieşirea sa din viaţa politică, Gheorghe Tătărescu a fost supus regimului de domiciliu obligatoriu, mai întâi în casa lui din Bucureşti, apoi la moşia sa de la Poiana – Gorj. A fost încarcerat împreună cu alţi membrii ai familiei sale, în noaptea de 5/6 mai 1950 la Sighet.

Gheorghe Tătărescu a fost eliberat din temniţă, asemenea celorlalţi deţinuţi politici nejudecaţi penal, la 06 iunie 1955. A încetat din viaţă la 28 martie 1957, răpus de morbul lui Pott, declarat în închisoare.

Suprafaţa de aproximativ 19 ha, denumită „Colonia Poiana”, a fost ocupată în baza decretelor 187/1956 şi 79/1957, pe aceasta fiind amplasate următoarele tipuri de construcţii: clădiri, drumuri, platforme betonate, reţele termice şi de canalizare, reţele electrice precum şi complexul arhitectural Gheorghe Tătărescu.

Sub această suprafaţă era cuprinsă o rezervă importantă de cărbune exploatabilă în condiţii economice, prin extinderea lucrărilor de excavaţii de la cariera Gârla. Din această cauză întreaga colonie inclusiv Ansamblul Tătărescu urmau să fie demolate, ceea ce s-a şi întâmplat în final.

În data de 19 octombrie 1996, am avut o discuţie cu doamna Maria Sanda Negropontes – Tătărescu, moştenitoarea familiei, la biroul meu de la Regia Autonomă a Lignitului Oltenia, unde deţineam funcţia de director dezvoltare. În urma acestei discuţii ne-am pus de acord cu privire la strămutarea Ansamblului Tătărescu la Muzeul Satului de la Curtişoara, urmând să facem demersurile pentru definitivarea amplasamentului şi obţinerea aprobării Ministerului Culturii, prin Direcţia Monumentelor Istorice. Am fost deosebit de încântat de întâlnirea cu această distinsă doamnă, care mi-a dăruit cartea „Mărturii pentru istorie – Gh. Tătărescu”. Editura Enciclopedică, anul 1996, cu următoarea dedicaţie: D-lui Director ing. Huidu, în amintirea unei întâlniri care va duce spre rezolvarea unei probleme ce-mi ţine de suflet.

În 5 martie 1997 s-a încheiat un protocol între conducerea R.A.L. Târgu-Jiu împreună cu subunităţile sale şi doamna Maria Sanda Negropontes – Tătărescu, prin care s-a stabilit mutarea construcţiilor Ansamblului în incinta Muzeului satului de la Curtişoara situat la 9 Km nord de oraşul Târgu-Jiu.

Protocolul a mai fost semnat de împuterniciţii doamnei Maria Sanda Negropontes – Tătărescu şi de domnul profesor Vasile Marinoiu din partea Muzeului Judeţean Gorj.

Din partea proprietarei s-a cerut acordarea atenţiei maxime respectării caracteristicilor arhitecturale tradiţionale ale componentelor ansamblului în privinţa aspectului specific, exterioarelor şi interioarelor (faţadelor, balcoanelor, tâmplăriei din lemn, etc.) precum şi amenajărilor exterioare ambientale.

Toate cheltuielile privind proiectarea, execuţia lucrărilor şi asistenţa tehnică au fost suportate pe obiectivul de investiţii „Cariera Gârla” aparţinând Exploatării miniere Rovinari.

Strămutarea Ansamblului arhitectural Gheorghe Tătărescu a fost aprobată de Ministrul Culturii dl. Ion Caramitru în data de 27.07.1998.

Ar fi normal ca atât protocolul cât şi aprobarea dată de Ministerul Culturii să fie afişate la intrarea în cula Poenaru – Tătărescu (cula mare) pentru a fi aduse la cunoştinţa vizitatorilor.

Despre cinstea şi corectitudinea lui Gheorghe Tătărescu aş putea exemplifica declaraţia sa de avere din anul 1934 la numirea în funcţia de Prim Ministru al României Mari. Lista amănunţită semnată de reprezentanţii autorităţii fiscale, cuprindea toate bunurile existente în gospodăria de la Poiana dar şi modul lor de provenienţă (dobândite prin moştenire sau cumpărare) exemplu pentru generaţiile prezente şi viitoare. Pentru contribuţia la dezvoltarea economică şi culturală a Judeţului Gorj, familiei Tătărescu ar trebui să i se facă o statuie amplasată în parcul Arethia Tătărescu situat între străzile Calea Eroilor şi Geneva, lângă Muzeul Judeţean. Ideea este mai veche şi aparţine ilustrului edil şi om de cultură, d-lui ing. Titu Pânişoară, însuşită şi de subsemnatul. Apelăm la sensibilitatea conducerii Primăriei Municipiului Târgu-Jiu şi a Consiliului Local de a găsi soluţii de finanţare pentru realizarea acestei statui care să intre în patrimoniul cultural al Judeţului Gorj aşa cum a făcut-o şi în alte situaţii.